NA: deoarece netul meu este idiot şi sigur cauza principală de ce nu mi se salvează cum trebuie textul. Am luat hotărârea să împart acest one-shot în două bucăţi. (că nu am altfel cum să fac, până îmi pun net bun) Povestioara nu e terminată, mai am de scris la ea şi voi aduce şi continuarea cât mai curând, cel târziu spun eu că marţi... Sper să vă placă, de data asta am ajuns chiar la 20 de pagini şi mai am de scris puţin, plus că partea asta trebuia să fie ceva mai lungă... dar nu salvează watt-ul nici dacă îl ameninţ. (nu e corectat cum trebuie, fiindcă voi lăsa asta pe altă dată momentan)

Cuplul: Yunho x Jaejoong - DBSK/TVXQ

_____________________________

          Într-o după-amiază Yunho fusese convocat de către bătrânul său. Ca întotdeauna discuţiile celor doi erau purtate în biroul tatălui său. Acolo unde draperiile nu erau trase mai niciodată, lăsând lumina să inunde încăpere şi unde mirosul de băuturi scumpe şi tutun se resimţea încă de pe hol. Camera aceea era considerată o oază de cunoştiinţă, datorită bibliotecii imense care se ascunde de după o altă uşă din încăpere. Tânărul băiat nu se ataşase aşa cum dorise tatăl său de acel birou personal, căci acesta nu împărtăşea aceleaşi viziuni ca el, de aceea făcea tot posibilul să nu intre acolo.

          Ajuns în faţa uşii stătu câteva clipe să cugete asupra situaţiei, ca mai apoi să ciocăne de câteva ori în lemnul masiv şi sculptat frumos. Auzi un „intră fiule" şi pielea i se zgribuli, înţepându-l parcă pe interior. Tatăl său stătea cu faţa spre geam şi spatele la el, admira ca un romantic şi melancolic ce era peisajul plin de viaţă de afară. I se părea că luna iunie nu fusese niciodată mai frumoasă ca în acel moment şi totuşi nu îşi permisă să se lase prea mult purtat de fantezie, când ştia că odrasla lui ieşea de sub cuvântul său ferm şi neclintit.

          Dintr-o singură rotaţie, se întoarse cu privirea spre copilul său, ce stătea nemişcat lângă uşă, aşteptând să i se spună ceva.

          — Ştii de ce te-am chemat aici, nu?

          — Vrei să-mi povesteşti de tinereţea ta şi cât de priceput erai tu la toate?

          Yunho avea un ton zeflemitor şi avea de gând să-şi ia tatăl peste picior, aşa cum obişnuia. Un obicei prost, cum îl considera mama lui, fiindcă ştia că soţul ei îi voia doar binele.

          — Ar trebui să râd? Nu cred. Voi trece cu vederea faptul că ai nişte apucături ciudate şi chiar urâte, te-am chemat aici nu ca să îţi fac morală, ci doar să te informez că peste patru zile vei pleca spre şcoala de vară Kimjoong.

          — Poftim! Izbucni surprins băiatul, sprâncenele arcuindu-se în sus.

          — Nu te teme, e o şcoală renumită în Coreea şi chiar şi peste hotare, are un program foarte organizat şi care te va ajuta nu doar cu materiile pentru ultimul tău an de liceu, dar te vor pune şi cu botul pe labe, ştii la ce mă refer: bune maniere, mod de a te comporta în societate şi multe astfel de cursuri şi programe interactive. Poate aşa vei deprinde şi tu ceva, înainte de a-ţi distruge singur viitorul.

          — Nu, cum ai putut să faci asta? Nu voi merge, du-te naibi!

          — Te zbaţi singur ca peştele pe mal, totul a fost aranjat şi domnul director Kim te aşteaptă cu drag ca să te ocrotească. Te mai rog doar ceva, să fii respectos cu acesta şi cu oricine din familia sa, este un pacient vechi de al meu şi un bun prieten, nu vrea să aud că ai provocat probleme. Bine?

          — Nici un bine, nici nu m-ai consultat, nenorocit bătrân ce eşti! I se umflase o venă pe tâmplă şi ochii scăpărau scântei. Era gata să cedeze psihic, doar că se abţinuse cu greu, avea să lovească mai încolo un perete, când era singur. Ce am făcut să merit asta, doar ştii că am cunoştiinţe cu ce linguriţe şi furculiţe se mânâncă corect, nu? Din nou rânjea zeflemitor, dar ironia era singurul său scut, pe care tatăl său reuşise în acel moment să-l distrugă cu privirea lui aprigă şi întunecată.

          Silueta bărbatului părea fioroasă, fiind umbrită în faţă din cauza luminii care îl atingea pe spate. Yunho îşi înghiţi cuvintele şi tăcu, aşteptând nerăbdător să i se ofere un răspuns.

          — Nu mă aburi cu prostiile tale Yunho, eu te-am crescut şi nu am crezut niciodată că se va ajunge aici, să-mi mulţumeşti că nu te trimit la o şcoală de corecţie. Desigur asta ar fi o idee exagerată şi mama ta ar fi năpădită de lacrimi şi durere. Ştiu de ce eşti în stare, doar eu te-am educat, însă în ultimii cinci ani te-ai schimbat. Poate e o fază adolescentină, îţi dau dreptate, dar nu vreau ca această chestie să te deregleze. Ai un anturaj... şi se opri o clipă încercând să găsească un cuvânt potrivit, dar nu găsi aşa că adăugă propoziţia de final: vreau să te ştiu realizat şi un om cu onoare, cu coloană vertebrală, nu vreun derbedeu, motociclist, nenorocit.

* * *

          Îşi amintea de discuţia aceea de parcă ar fi fost ieri, cu toate că trecuseră deja patru zile. Îl bântuia noaptea vorbele tatălui său, într-un fel sau altul ştia că poate avea dreptate, dar în acelaşi timp nu îi plăcea ideea de a fi trântit la pământ şi umilit în felul acesta. Prietenii săi răseseră de el şi îl făcuseră un laşi. Aşa că dibuise un plan bun de evadare, nu acum, nu pe moment, ci poate la lăsarea serii când nimeni nu mai cutreera holurile căminului sau curţii.

          Oftă nemulţumit şi parcă bagajele sale cântăreau o tonă. Nici acum nu putea să creadă că va petrece aproape trei luni în locul acesta plin de pupincurişti, sclifosiţi şi răsfăţaţi. El nu făcea parte din categoria snobilor. Era adevărat, provenea la rândul său dintr-o familie avută, cunoscută. Tatăl său fiind un medic chirurg priceput şi renumit, iar mama lui o dăscăliţă excepţională, care a pregătit numeroase generaţii de copii. El, doar un nimeni sau o figură neuniformă care face umbră la pământ. Şi el avea planuri de viitor, dar prefera să nu se bage încă de când avea să termine liceul la facultate sau alte instituţii de învăţământ, prefera să cutreere măcar un an lumea asta rotundă şi să nu mai poată număra pe degete în câte locuri a umblat. Visător sau realist? Nici el nu ştia, poate că ambele sau poate că încă nu învăţase să îşi calce orgoliul la momentul potrivit.

          Vremea însorită de afară era prea de tot. Căldura sufoca orice fiinţă vie şi Yunho încă se întreba cum de nu făcuse încă insolaţie, chit că stătea de cinci minute în faţa porţilor din fier forjat, holbându-se ca prostul la călădirea impresionantă de după curtea plină de flori şi bâncuţe. Flueră impresionant, arhitectura era bine definită şi avea un aer aristocrat, străin, dar şi cu elemente naţionale.

          — Yunho, Jung Yunho? Băiete, ce mare te-ai făcut de când te-am văzut ultima dată. Haide Chul, mergi şi ajută-l pe tânăr cu bagajele.

          Îşi amintise de domnul Kim când venise cu mulţi ani în urmă la tatăl său, cerându-i ajutorul pentru soţia sa bolnavă. Ca un bun doctor ce era, tatăl său îl ajutase şi nici nu ceruse bani, cu toate că poate directorul acestei şcoli avea o avere considerabilă şi nu părea zgârcit să scoată câteva bacnote grase din portofel. Yunho îşi dădu seama de ce între al său bătrân şi acest bărbat destul de înalt şi ţeapăn exista o relaţie de prietenie, amândoi aveau interese comune şi clar dovedeau o afinitate pentru învăţământ, militărie şi disciplină. Totuşi domnul Kim nu părea atât de aspru ca şi doctorul, părea ceva mai moale şi mai duios. Însp Yunho nu trebuia să-l subestimeze, cine ştia ce putea să păţească dacă nu are să-l respecte pe tipul din faţa sa.

          — Sigur ai avut o călătorie obositoare, vino, să te conduc spre campus şi după aceea să mergi să mănânci ceva zdravăn, ca să nu devi piele şi os.

          Încheiase propoziţia cu un râs voinic şi tare. Tânărul rămase în spatele său, urmându-l. Nu cuteză să o ia înainte şi se gândi că dacă tatăl său are să-l vadă în momentul de faţă, la cât de civilizat şi umil părea, l-ar fi scos din locul acesta într-o clipă. Însă pe cine voia el să păcălească, bătrânul vedea prin el cu uşurinţă, era ca un geam transparent. Oftă a doua oară în această zi şi încercă măcar să afişeze un zâmbet sincer, dar toate îi ieşeau forţate şi strâmbe, de parcă i-ar fi cedat muşchii faciali.

          Intrară pe uşa cea mare a clădirii şi nu îi fu marea mirare lui Yunho când nu prea văzu aproape nici un elev pe hol. Clar, toţi de aici erau stricţi şi mâncau regulile pe pâine dimineaţa.

          — Să purtăm o discuţie la mine în birou. Chul, contactează-l pe JaeJoong, spune-i să vină la mine.

          Bărbatul cu părul uşor grizonat făcu o revelenţă în faţa directorului şi dispăru din peisaj. Yunho nu avu timp să-l urmărească nici cu coada ochiului, fiindcă fu nevoit să ţină pasul cu domnul Kim, care pentru vârsta de cincizeci şi ceva de ani părea să fie destul de rapid.

          Îşi trase suflarea când pătrunse în birou şi aşteptă cuminte să primească indicaţii, explicaţii şi toate cele trebuincioase pentru a putea supravieţui acestei „închisori".

          — Yunho poţi lua loc pe scaun, nu sta în picioare fiule. Acum, cred că ştii de ce eşti aici, dar nu îi lua în nume de rău decizia tatălui tău, îţi vrea doar binele. Te asigur îţi cunosc situaţia, fiindcă şi eu am trecut prin aşa ceva când eram tânăr şi potent ca tine. Totuşi calea aleasă nu e una bună, te vei distruge singur, iar viitorul la care visezi, poate să se năruie într-o clipă. Spre nefericirea mea eu nu mă voi putea ocupa exclusiv de tine, de aceea te voi plasa sub aripa protectoare a lui Jaejoong. E foarte bun şi nu i-ar strica şi lui puţină experienţă cu elevii. Nu te teme, sunteţi apropiaţi în vârstă, poţi veni la el ori de câte ori ai vreo nelămurire. Bine?

          Ce putea el să spună, dădu doar afirmativ din cap, fără să comenteze. Pe moment trebuia să se supună, fiindcă nu voia chiar din prima să atragă privirile iritate ale directorului. Totuşi îl intrigă discuţia în sensul în care el avea să fie plasat sub protecţia altcuiva. Atunci putea cu uşurinţă să-şi ducă planul la bun capăt. Nu voia să piardă vara învăţând, avea nevoie de soare, de distracţie, de amici săi cărora le va demonstra că nu este un laşi.

          — Ah, Jaejoong, ai venit. Ţi-l prezint pe fiul lui Jung, Yunho.Yunho, acesta este fiul meu, el se va ocupa exclusiv de tine.

          — Bine ai venit la Kimjoong, mă bucur să te cunosc!

          Vocea lui îl lovi ca o săgeată în ceafă şi parcă se întoarse prea brusc, răpus de suflu şi îşi simţu în momentul acela buzele uscate, fiind nevoit să-şi treacă limba peste ele într-un mod atât de incitant, încât parcă reuşi să surprindă disconfortul blondinului din faţa ochilor săi.

          Era bun, o piesă de artă umblătoare, la patru ace, într-o uniformă sau costumaţie de culoare vişiniu închis, cu nasturi auriţi. „Nu i-o fi cald?" gândi Yunho, dar cu o conotaţie erotică, chiar şi-ar fi dorit să-l vadă dezbrăcat. Se minună de propriile gânduri, dar fu mult mai încântat când realiză că tipul acesta Jaejoong îi stârnise o emoţie nouă în lăuntru. Parcă ceva în el fremăta şi se încovoie, vrând să evadeze. Se abţinu să nu îi adreseze o poreclă sau un compliment indecent şi necivilizat. Ar fi înjurat, dar se rezumă doar să-şi muşte buza inferioară pofticios.

          — Bine domnilor, eu mai am puţină treabă aici, Jaejoong după aceea biroul îţi aparţine în întregime.

          — Desigur domnule! Yunho te rog să mă urmezi!

          Îi plăcea cum poruncea aşa ferm şi hotărât, aproape că îl excitase şi totuşi rămăsese tăcut mergând alături de acest băiat pe holul lung.

          — Sunt câteva reguli care trebuie temeinic respectate: nu alergăm pe holuri, nu ieşim noaptea după stingere, nu inducem violenţă sau un comportament neadecvat şi nu folosim telefonul mobil în timpul orelor sau activităţilor. Mai sunt şi alte puncte importante, dar îţi voi da această hârtie cu programul şi alte detalii. Sugestia mea este să o ţii aproape ca atunci când eşti incert să îţi treci rapid ochii peste ea. Uniforma este şi ea obligatorie, dar nu te teme ai voia să o mai acesorizezi, dar nimic prea împopoţânat, încercăm să păstrăm hainele cât mai simple şi decente, flexibile în orice situaţie. Fiind vară o cămaşă albă şi pantaloni lungi sau dacă preferi trei sferturi. Dormitoarele sunt separate, dar tot încărporate în campus...

          — De-a dreptul interesant...

          I se putea citi plictiseala de pe faţă, totuşi Jaejoong nu se lăsă influenţat de asta şi continuă să-i explice.

          — Partea frumoasă aic este că aveţi trei zile weekend şi doar patru de ore sau activităţi. Nimeni nu te obligă să faci cursuri de pregătire pentru liceu sau facultate, ci poţi alege alte activităţi spre exemplu sportive, avem: înot, volley, basketball etc. Totuşi programele de bună purtare, psihologice, sociale sunt obligatorii, se desfăşoară în fiecare zi.

          Făcuse un apropo, fiindcă doar privindu-l pe Yunho din cap până în picioare putea să observe un caracter rebel şi răzvrătit. Era genul acela de adolescent care nu prea asculta de cei bătrâni şi înţelepţi şi făcea doar ce-l tăia capul.

          — O altă regulă importantă aici nu se fumează.

          — Ce? Nici măcar afară în curte?

          — Înafara instituţiei poţi, dar cât timp stai sub acest acoperişi şi calci pământul sacru, nu ai voie, te vei supune regulii. Şi să ştii avem un program special şi pentru cei fumători sau dependenţi de alte vicii, la fel de obligatoriu ca restul.

         Îi venea să-şi de-a un pumn în faţă şi poate că l-ar fi plesnit şi pe acest Jaejoong, dar poate nu era vina lui că existau asemenea reguli. Sigur şi lui i-ar fi trebuit puţină libertate. La gândul acesta Yunho nu se mai putu abţinu din a rânji şiret ca o vulpe bătrână.

          — Strict aici, aşa cum am bănuit. Observ că tu te supui fără comentariu, dar cred că pe interior râvneşti la clipă de dezmăţ, hmm?

          Blondul nici nu se sinchisi să-l măsoare din priviri pe băiatul de lângă el. Diferenţa de ani dintre ei nu era mare, cu cel puţin trei ani. Însă putea vedea clar că fiul doctorului umbla după moravuri uşoare. Îi compătimea sufletul pângărit de necurat, dar voia să-l aducă pe calea cea drepată şi gândul că urma să îl îndrume îl încânta la maxim.

          — Eu nu posed asemenea dorinţe carnale, precum dumneavoastră.

          — Îmi poţi spune pe nume să ştii. Nu prea cred că este nevoie de formalitate, sau te excită cumva atunci când cineva îţi spune domnul Jaejoong? Aproape că îşi lipise buzele de urechea îndrumătorului, şoptind suav cuvintele, având ca scop afectarea celui care se afla cu doar căţiva centimetri în faţa sa.

          Bărbatul îşi menţinu poziţia fermă şi dreaptă, faţa lui nu ceda nici o expresie, dar parcă simţi cum glasul voise să-i desparte buzele, să evadeze într-un suspin gutural şi tenoric. Se stăpâni, înghiţind emoţia care îl străfulgeră. Acest Yunho avea să fie un ghimpe nesuferit şi dureros, dar Jaejoong nu se îndoia de sine, era convins că are să-l îmblânzească pe băiat în doar câteva zile.

          Parcuseră câteva coridoare şi sectoare ale clădiri şi spre finalul turului ieşiră în curtea din spate, acolo unde majoritatea terenurilor erau frumos organizate şi amenajate. Majoritatea elevilor practicau sporturi şi o făceau cu sfiinţenie, fiindcă unii se pregăteau pentru un viitor strălucitor. Yunho nu avea un aşa interes, dar îi plăcea inotul şi jongla şi cu alergatul, oricum prefera mai mult să stea în arşiţă sau la piscină decât să fie închis între patru pereţi, înconjurat de tocilari şi teancuri de cărţi groase şi poate părfuite. Spre marea sa nefericire era obligat să meargă la acele programe pentru fumători, drogaţi, dependenţi. cât şi cele de bună purtare, sociale, psihologice. Totuşi considera că ar fi putut fi interesante, însă el nu era un drogat sau alcoolic. Fuma, dar nu douăzeci de pacheze într-o zi, ci doar unul pe săptămână. Dar în pofida celor prezentate la căţi nervi îşi va face, s-ar putea să ajungă la un pachet pe zi.

          Avea un plan, unul care îl va scoate de aici, fiindcă nu dorea să-şi irosească vacanţa de vară într-o şcoală. I se părea absurd, iar prietenii săi ar fi continuat să râdă de el, cât timp s-ar fi bronzat la soare sau ar fi derapat cu motoarele pe şosele, îmbătându-se cu privelişte naturale şi aerul cald.

          — Dacă vrei să practici un sport va trebui doar să te prezinţi la antrenor, iar el te va pune să te semnezi pe două hărtii. Una o va păstra el şi una o vei aduce la mine ca să o pun la dosarul tău.

          Tipul acesta vorbea foarte mult, se gândi Yunho şi îl plictisea. Priveliştea era frumoasă, dar lui i-ar fi plăcut mai mult să fie în alt loc, departe de Seoul şi departe de obligaţiile sale. Tot ce voia era să se relaxeze, iar şcoala aceasta de vară nu părea o obţiune satisfăcătorie. 

          Jaejoong îl plimbase peste tot şi îl aburise cu explicaţiile sale. Yunho răsuflă uşurat când într-un final ajunseră în faţa uşii de la camera sa. Transpirase şi avea mare nevoie de un duş lung şi fierbinte, ca să se răcorească după aceea.

          — Seara avem voie măcar să ne plimbăm prin curte sau să stăm undeva?

          — Stingerea este la ora unsprezece fix, dar nu vă restricţionează nimeni să vă băgaţi la somn mai devreme, ideea este să nu bântuiţi holurile şi restul campusului târziu. Desigur, după cum ai observat în spatele şcolii, este o potecuţă străjuită de un rând mare de plopi care duce spre câteva foişoare şi „terase". Acolo te poţi duce să te răcoreşti sau să îţi iei ceva de băut.

          — Alcool?

          — Nu, sucuri, pentru că în cadrul campusului sunt şi minori.

          — Ai sigur ascuns în birou o striclă de vin sau gin, ceva, nu?

          — Domnule Jung, v-aşi sugera să nu mai aduceţi în discuţie lucruri de genul, nu mă impresionează atitudinea aceasta a dumneavoastră de ştrengar şi de băiat de cartier. Proveniţi dintr-o familie bună, e păcat să abordaţi un asemenea comportament degajat şi necioplit. Dar totuşi sunt încrezător în puterile mele şi cred că vă voi aduce pe linia de plutire.

          Din nou acel zâmbet lung şi tâmp al său răsări pe chip. Blondul îl privi vag, căci observase că putea să fie destul de imprevizibil.

          — Sunt tare curios cum mă vei îmblânzi tu, domnule Jaejoong.

          Apropierea sa era una primejdioasă, iar Jaejoong se dădu un pas în spate, dar simţi răceala uşii din lemn. Înghiţi în sec când îi întâlni ochii pătrunzători şi plini de obrăznicie. Din nou îi veni să suspine, dar înghiţi repede în sec, oprind orice manifestare nedorită a trupului său şi încercă să-i susţină privirea lui Yunho cu mult curaj şi fermintate.

          — Aici este camera ta şi o vei împărţi cu Moon Kyung.

          Înainte ca Jaejoong să închidă uşa în urma s-a Yunho îl întrebă îndrăzneţ:

          — Şi camera ta unde este?

          Însă nu primi nici un răspuns. Dar crăpă uşa doar ca să-l privească pe blondin cum se afundă în obscuritatea holului. Avea un fund bombat, iar asta îl făcu pe tânăr să-şi lingă buzele doritor. Voia să îl cunoască mai bine pe fiul directorului Kim, dar asta ar fi însemnat să nu îşi pună în aplicare planul de evadare, care nu era atât de complicat. Tot ce trebuia să facă era să se strecoare seara pe porţi ori să sară gardul din piatră. Nu avea să fie uşor aşa că luă hotărârea ca după duş să facă o raită prin curte şi pe la foişoare, ca să mai caute o altă portiţă de scăpare.

* * *

          Făcuse o mare prostie în momentul în care se afişase doar în prosop în faţa colegului său de cameră. Băiatul îşi aranjase mai bine ochelari argintaţi pe nas şi parcă precum un dragon scosese aburi pe nes. Yunho rămăsese nemişcat lângă uşa de la baie, fiindcă i se părea că tipul era cam ciudat. Avea o figură zveltă şi nu părea să cântărească mai mult de cincizeci şi ceva de kilograme.

          — Moon Kyung, încântat, tu eşti?

         Ar fi trebuit să râdă la ce voce mieroasă avea şi feminină, dar mai rău i se păru dubios şi straniu. Înghiţi în sec şi îşi dădu bretonul brunet şi nu foarte lung de pe frunte.

          — Jung Yunho...

          Urmă o tăcere cam stânjenitoare, iar brunetului i se făcu răcoare, cu toate că până şi seara era cald vara.

          — Eu mă voi îmbrăca acum.

          Moon dădu din cap şi zâmbi, dar continuă să-l privească interesat pe colegul său decameră cum începe să îşi caute prin bagaje după haine şi lenjerie. Yunho îisimţi ochii cum îl străpung pe la ceafă şi parcă nu mai fu aşa de sigur ca săîşi lepede prosopul. Tuşi fals ca să-l facă pe băiat să înţeleagă situaţia. Şichiar dacă amândoi împărtăşeau aceleaşi organe genitale, lui Yunho i se păreastraniu cum de tipul acesta îl analiza cu mult interes din cap până înpicioare. Se gândea dacă cumva noaptea avea să-l violeze în somn sau ceva degenul, dar când se întoarsă în direcţia lui Moon, îşi dădu seama că nu ar fifost în stare nici să arunce o minge. După ce asigură că puştiul e inofensiv seîmbrăcă liniştit în ceva lejer, un tricou alb cu câteva simboluri pe el şinişte blugi trei sferturi. Se gândi că orele s-ar fi terminat până acum, avândîn vedere că era ora şapte şi douăzeci de minute, iar de pe geam putea săobserve cum majoritatea o luau pe cărarea care ducea spre micuţa pădure dinspatele şcolii. Acolo avea şi el să meargă, pentru a inspecta teritoriul şipoate a bea un suc, fiindcă i se făcuse foarte sete.

          — Şi deci Yunho, dacă nu te deranjează că te strig pe nume, cum spuneam: ce te aduce pe la noi?

          Întrebarea nu îl luase prin surprindere, fiindcă se aştepta ca alţii să fie interesaţi de venirea lui. Şi după cum vedea, acest Moon nu era pentru prima oară aici. Îşi drese glasul şi îi răspunse:

          — Pentru că tatăl meu e prea idiot şi vrea să-mi dea o lecţie.

          — Şmecher! Şi pot să te întreb ce ai făcut de te-a adus aici?

          — În opinia lui sunt prea răzvrătit şi sălbatic, însă condusul unei motociclete şi fumatul nu răneşte pe nimeni, nu e ca şi cum sunt un spărgător de bănci.

          — Ai motocicletă! Cât de tare, mereu mi-am dorit una, doar că nu cred că o voi primi vreodată.

          Aşa cum îşi închipuise, Moon Kyung era un tocilar cu vise mari. Voia să fie un bad boy, respectat şi temut, dar la cum se îmbrăca şi vorbea existau slabe şanse ca dorinţa lui să se împlinească. Yunho nu mai avea ce discuta cu el, avea alte planuri şi voia ca în seara aceasta să evadeze din „puşcărie" .

          Ieşise din cameră, însă constată că al său coleg îl urmăreşte. Păstra o distanţă destul de mare, însă brunetul nu putea sta liniştit când ştia că era privit cu o asemenea insistenţă ciudată şi obsedantă. Devenise victima tocilarului şi degeaba se tot întorcea la el să-i spună să nu îl mai urmeze, Kyung rămânea încăpăţânat şi persistent. Din când în când îi mai adresa o întrebare şi tot ce primea ca răspuns era un mârâit şi o înjurătură zdravănă.

          Ieşiseră din campus şi o luară pe potecuţă. Yunho fu surprins să vadă atât de mulţi tineri acolo cum discută, stau la mese şi în cadrul foişoarelor. Era o atmosferă plăcută, însă el reprezenta un element care nu aparţinea unui asemenea tablou. Mulţi vorbeau despre şcoală, facultăţi, viitor, sporturi. El nu le împărtăşea gânduri şi de aceea se strecură printre căţiva ca să meargă la o terasă ce avea un bar frumos amenajat. Din păcate pentru el fu nevoit să îşi cumpere un suc sau o apă, nici strop de tărie. Însă ce mai conta acum, oricum gâtul îl avea uscat, orice ar fi mers.

          Se rezemă cu coatele de blatul barului şi privi în jur. Kyung se afla aproape lipit de el, iar acest lucru îl deranjat, mai ales că nu înceta să-l întrebe câte ceva anume.

          — Şi Yunho, îmi poţi spune cum ţi-ai lucrat corpul, muchii tăi sunt bine definiţi, ai urmat un program alimentar mai strict?

          — Nu!

          — Înţeleg, dar la sală mă gândesc că ai fost, nu? Şi îmi poţi spune cum este să mergi cu motocicleta?

          — Nu! Te rog eu taci, mă oboseşti mintal cu valul acesta de întrebări. Nu este un moment potrivit. Lasă-mă să-mi trag suflul, bine?!

          Moon Kyung se făcu mic şi se îndepărtă uşor, comandându-şi o limonadă cu gheaţă. Yunho se mai relaxă puţin şi scrută cu privirea imprejurimile. Nu prea vedea o portiţă de scăpare, era cu adevărat o pădure ce se întindea în spatele şcolii, dar nu ştia sigur dacă exista o fundătură la un moment dat. Se încruntă la gândul acesta şi mai bău puţin din suc, care i se păru prea dulce pentru gusturile sale. I-ar fi prins bine un gin sau un whisky şi poate o beţie zdravănă ca să îşi revină din coşmarul acesta. Nu îi venea să creadă că tatăl său luase o asemenea decizie şi nici măcar nu îl consulatase. Nu ştia cum să fie, trist sau furios...

          Privi în pahar la sucul portocaliu şi la modul în care lichidul se unduia frumos datorită mişcărilor sale fine cu care îl învârtea. Ce rost mai avea să se plângă, nu îl ajuta cu nimic. Trebuia să plece de aici, iar planul continua să stea în picioare. Îşi ridică capul şi analiză în detaliu chipurile din jur şi îi fu marea mirare când îl văzu pe Jaejoon îmbrăcat doar într-un tricou alb, mulat pe al său trup şi o pereche de blugi care îi scoteau foarte bine în evidenţă pulpele zvelte şi senzuale. Aproape că mârâi de plăcere şi nu se putu abţine să nu fluiere întărâtat. Blondinul îl observă şi îşi luă rămas bun de la prietenii săi apoi se apropie cu paşi mari de Yunho, care îl aşteptă cu rânjetul său specific pe faţă.

          — Credeam că vei rămâne în camera ta, dar văd că te-a intrigat curtea din spate, domnule Jung.

          — Nu asta m-a impresionat. Spuse asta timp în care îl măsură cu privirea lui căpruie din cap până în picioare pe bărbat. Instinctiv îşi linse buzele şi continuă. Arăţi tare diferit îmbrăcat aşa, dar cred că şi uniforma aia te face să arăţi bine, poate mult prea bine.

          Începea să aibe fantezii, iar Jaejoong se îmbujoră la remărcile brunetului. Tuşi sec şi fals ca să încerce să scape de stânjeneală.

          — Mâine la prima oră, adică la nouă vreau să mergi la programul de bună purtare şi apoi la cel pentru fumători. Te vor ajuta mult cu problemele tale.

          — Mi-ar plăcea mai mult să petrec timpul cu tine, în privat, departe de ochii lumii. Ce spui domnule Jaejoong, sau cumva nu te lasă principiile tale bine bătute în cuie, hmm?

          — Nu acceptăm astfel de înclinaţii la şcoala aceasta domnule Jung, te-aş ruga să-ţi păstrezi interesele intime doar pentru tine. Acum dacă mă scuzi, sunt nevoit să plec, să ai o seară frumoasă!

          Aproape că îl bufnise răsul pe Yunho şi dintr-o singură mişcare îl reîntoarsă pe blond cu faţa înspre a sa. Mâna lui îi prinsese ferm braţul, forţându-l să îl privească fix în ochi.

          — Ţi-aş cânta în strună, dar eu am alte planuri Jaejoong, aşa că nu mă plictisi cu discursurile tale de bun samaritean. Să îţi bagi undeva şcoala asta, nu mă interesează.

          Jaejoong se încruntă subit şi se zmuci din strânsoarea tânărului şi plecă fără ca măcar să mai tragă o singură ochiadă în urmă. Brunetul îşi îndesă palmele în buzunar şi făcu o plimbare lungă prin pădure, căci era musai să găsească o scăparea.

* * *

          În dimineaţa aceea Yunho se regăsi în biroul directorului. Se aşteptase să-l găsească pe domnul Kim, însă în locul său era fiul său. Jaejoon avea o expresie facială înasprită, fruntea i se încreţise şi nu părea prea mulţumit. Şi-ar fi dorit ca discuţia pe care o purtase în ziua precedentă cu el, să îl facă să înţeleagă că nu avea pe unde scăpa şi că şcoala aceasta era menită să-l aducă pe drumul cel bun, însă brunetul era mult prea dârz şi necioplit. Vârtos, răzvrătit şi chiar şi în clipa de faţă părea să îşi contruiască în jur un zid invizibil, ce avea să îi ţină pe toţi departe de el. Blondinul oftă scurt peste cele două palme încrucişate la nivelul gurii sale. Nu voia să se ajungă la asta, însă Yunho avea nevoie de o lecţie, de o mică pedeapsă pentru a fi readsus la realitate.

          — Hyung, Eun, vă mulţumesc, puteţi pleca, de aici mă voi descurca şi cred că şi domnul Yunho va ştii să îşi găsească sala de curs după aceea.

          Gărzile încuvinţară, făcând o mică plecăciune şi ieşiră pe uşă, lăsându-i pe cei doi singuri, în lumina puternică a soarelui. Yunho privea bosumflat spre stânga sa, nu părea să fie atent, voia cât mai repede să scape de acolo. Cu mâinile bine înfipte în buzunarele blugilor şi cu o atitudine dizgraţioasă, se pronunţă:

          — Nu am toată ziua la dispoziţie, poţi să mă scuteşti de predică? Sau măcar mustrează-mă mai repede ca să pot pleca de aici.

          Jaejoon nu suporta un asemenea comportament, i se părea iresponsabil şi copilăros. Brunetul se comporta ca un ţânc de căţiva ani şi totuşi avea cel puţin optsprezece sau nouăsprezece ani. Cineva trebuia să-i insufle puţină inspiraţie, ca să poată să păşească spre calea cea dreaptă.

          — Nici eu nu am toată ziua la dispoziţie, domnule Jung, dar văd că vă face plăcere să creaţi probleme. Nu îmi place să recurg la astfel de lucruri, o spuse cu un calm de nezguduit, însă fruntea tot încreţită îi era, dar mă obligaţi să aplic metode de care nu sunt mulţumit şi pe care nu le aprob, însă cred că din când în când e nevoie şi de aşa ceva când se întrece măsura.

          Bărbatul scoase dintr-un sertar mare o paletă lungă din lemn, cu mâner. Înaintă spre tânărul care tot continua să-l ignore şi îi porunci:

          — Întinde mâinile spre mine!

          Yunho îl privi nedumerit, dar se albi la faţă când văzu paleta şi nu îşi putu stăpâni nervozitatea şi indignarea.

          — Ce dracului vrei să faci!?

          — Ridică palmele, te rog!

          Îl enerva calmul de care dădea dovadă Jaejoon şi modul său de a vorbi într-o astfel de situaţie de-a dreptul ciudată. Yunho pufni supurat şi scârbit, dădu să se întoarcă, dar umărul îi fu cuprins de strângere puternică a blondului şi dintr-o mişcare fu readus la poziţia iniţială, de data aceasta distanţa dintre ei fiind mai mică. Brunetul se putut oglindi în irişii aceia căprui, în care observă un licăr straniu. Îl enervase şi joaca se terminase pentru amândoi.

          — Nu, eşti nebun, sadic? E ilegal să îţi vătămezi elevii... Răgetul său răsună în întreaga încăpere, dar Jaejoong continuă să îl săgeteze cu privirea sa glaciară. Îl întărâta rău de tot.

          — Ascultă aici domnule Jung, faci acum ce îţi spun şi scapi uşor, cred că te-ar durea mai rău dacă i-aşi da un telefon tatălui tău. El sigur nu s-ar îndupleca de ieşirile tale animalice. Bine?

          Era adevărat, de tatăl său se temea într-o oarecare măsură, fiindcă în copilărie avusese o escapadă minoră, ce fusese aspru pedepsită. Nu voia să de-a ochii cu boşorogul acela fără inima, mai bine suporta plesnelile cu paleta, decât să îl lase pe tatăl său să-l jupoaie cu privirea aia aspră şi dură pe care o avea.

          Se supusă fără alte adaosuri, iar Jaejoong zâmbi mulţumit în sinea lui. Învinsese. Îl plesni de patru ori, două rânduri pentru fiecare palmă întinsă. Îl ustura pielea şi într-o continuă frecare a mâinilor, încercă să scape de senzaţia neplăcută.

          — O să îţi treacă, nu ai să mori din atâta lucru.

          Yunho începu să râdă tenoric şi îl privi ţintă pe blondin.

          — Cred că asta te excită mult te tot, nu e aşa?

          — Dacă vei continua să încalci regulile vei mai primi o astfel de pedeapsă. Statul la colţ sau curăţenia în curte par treburi mult prea uşoare, îţi trebuie ceva care să te motiveze să încetezi să abordezi asemenea ieşiri, s-a înţeles, domnule Jung? Şi te rog nu mai încerca să sari gardul, fiindcă în zilele libere vi se permite să ieşiţi din şcoală, prin urmare vei avea timp să explorezi şi locurile dincolo de această instituţie, bine?

          Îngână o înjurătură şi trânti uşa în urma sa. Nu rămăsese cu o impresie prea bună şinici nu-l convinsese că are să se schimbe, de aceea Jaejoong avea să-l roage pecolegul lui de cameră - Moon Kyung – să-lurmărească, să nu mai facă şi altă prostie. 

          Crezuse că poate îi insuflase puţină dorinţă de schimbare, însă Yunho era mai încăpăţânat decât credea el. Nu avea totuşi de gând să renunţe, tatăl său îi lăsase în mâini întreaga şcoală şi întregile responsabilităţi, ar fi fost un act laş din partea lui dacă ar fi întors spatele şi ar fi plecat pur şi simplu. Îi plăcea să fie îndrumător, să predea, să ajute cum poate tinerii dezorientaţi şi pe cei aspiranţi la succes. Dar atunci când îl privea pe fiul doctorului ceva în el se aprindea, o năzuinţă bine ascunsă de după o perdea groasă şi întunecată. Reprimase acel sentiment cu mulţi ani în urmă, dacă avea să se lase purtat de val, tot ceea ce clădise urma să se năruie şi nu voia una ca asta.

          Luă o gură mare de aer şi îşi aranjă mai bine gulerul sacoului vişiniu. Trecudegetele rapid prin păru-i blond, ca să dea câteva şuviţe căzute la o parte. Nu avea timp să se plângă, şcoala asta nu funcţiona de una singură şi avea treabă.Trebuia să asiste la un curs de literatură şi el niciodată nu întârzia. După ce închise uşa biroului se gândi puţin ,timp în care parcurgea holul lung şiaproape gol, după curs avea să-i facă o vizită lui Yunho, să vadă cum sedescurcă. Fiindcă ştia că Moon nu putea să reziste prea mult prin preajma lui.Observase seara trecută cu câtă asprime îl adusese la tăcere. Jaejoong se consideraîndeajuns de puternic să-i ţină piept, măcar el dacă nimeni altcineva nu era înstare să de-a ochii cu brunetul acela înflăcărat şi mânat de instincte. 

          Nu ştia mai exact dacă era obosit sau plictisit, însă acel program de bune maniere, bună comportare în societate îl termina. Trecuseră doar câteva minute de când începuse şi parcă ar fi preferat să fie plesnit de paleta aia pe care o avea fiul directorului, decât să mai o asculte pe profesoară. Alesese cel mai îndepărtat loc, ultima bancă de lângă uşă, fiindcă simţea impulsul ca în orice clipă să alerge pe ea şi să de-a naibi programul acesta. Totuşi din nu ştiu ce motiv cosmic tipa care le vorbea părea să tot îl ţintească cu ochii ei negrii. Şi nici nu ezita să-l întrebe câte ceva. Yunho mai avea puţin şi îşi dădea sufletul, trebuia să scape cumva, dar după escapada de dimineaţă constatase că trebuie să aştepte venirea weekend-ului. Era luni şi abia de joi seara se putea relaxa cum trebuie.

          I se făcuse dor să meargă cu motocicleta, dar spre marea lui dezamăgire tatăl său nu-i permisese să o aducă, aşa că era nevoit să meargă pe jos. O anume întrebare îl măcinea, oare aveau voie ca în timpul liber să meargă chiar peste tot? Sigur existau nişte restricţii, poate pentru unii nu, dar pentru el Jaejoong ar fi fost tare fericit să le impună. Nu exista dubiu, gândi Yunho zâmbăreţ, blondinul acela sigur îşi cocea planul malefic de al pedepsi cu asprime dacă mai are să facă vreo prostie. Avea şi un dulău care să-l urmărească pretutindeni. 

          Cu toate că Moon Kyung ar fi trebuit să fie în altă parte, făcând cu totul altceva, era alături de brunet, supraveghindu-l cu mare atenţie. Yunho se simţea ciudat, dar sigur puştiu acesta nu făcea asta doar fiindcă i se poruncise, dar şi fiindcă într-un fel sau altul purta o admiraţie ascunsă şi bizară faţă de el. Voia să fie un bad boy, dar Yunho nu era chiar aşa, ci doar prezenta un caracter puţin mai dificil, încăpăţânat. Trecea printr-o fază rebelioasă, atâta tot, nu jefuia magazine sau spărgea vitrine, nu viola fete pe stradă şi nici nu se încăiera cu poliţia sau mafia. El doar fuma tutun şi conducea o motocicletă clasică şi bine îngrijită. Nu nega, anturajul său poate nu era cel mai admirabil, dar băieţii lui nu erau infractori, ci împărtăşeau aceleaşi probleme ca el sau poate unele mai cu gravitate. Totuşi cei din jur considerau că păşise în pragul iadului şi că dacă nu are să se îndrepte viitorul său era terminat.

          — Pst, psh! Yunho, ce părere ai despre program?

          Din colţul său Kyung se aplecase înspre scaunul brunetului şi încerca să construiască o conversaţie în şoaptă.

          — Va trebui să te rapordez la maiestatea sa Jaejoong, fiindcă ai îndrăznit să vorbeşti neautorizat în decursul orei şi mai presus de toate m-ai bruiat. Ruşine să îţi fie Moon Kyung, te consideram un model de urmat.

          Băiatul amuţi şi când Yunho observă că îl luase în serios, bufni într-un răs, care o făcu pe profesoară să reacţioneze. Făcu paşi înspre băncile lor şi îi privi pe ambii. Brunetul nu se opri din răs, însă Moon încercă să se ajusteze în scaun.

          — E vreo problemă domnilor? Ştiţi că nu aveţi voie să întrerupeţi cursurile fără să cereţi voie de la cadre, nu?

          — Îmi cer scuze, nu se va mai repeta. Yunho se pronunţă rapid cu foarte mare politeţe şi îşi înăbuşi răbufnirile.

          După ce profesoara le zâmbi mulţumită îşi reluă cursul şi se îndreptă spre catedră şi proiector.

          — Glumeam amice, chiar credeai că am să fac aşa ceva?

          Kyung nu ştiu cum să răspundă, dar roşeaţa din obrajii săi şi puţinele broboane de sudoare de pe frunte, îl făcură pe Yunho să înţeleagă care era situaţia.

          — Ştii, nu eşti chiar aşa de sterp pe cum credeam, văd că ai ceva vână în tine. Răspunsul la întrebarea ta: pictisitor, mă ucide femeia asta. Vreau să ies la aer, să respir liniştit.

          — Ai de gând să faci vreun sport?

          Yunho îşi rezemă spatele de spătarul scaunului şi lăsă capul să alunece pe marginea din lemn, expirând tot aerul din plămâni.

          — Inot. Mereu mi-a plăcut. Tu?

          — Nu am construcţia necesară să pot practica un sport, după cum observi sunt doar piele şi os. Mă pricep doar la matematică, fizică şi chimie...

          I se părea puţin trist să-l vadă pe Kyung aşa dezamăgit de sine, dar sigur era bun şi la altceva înafară de acele trei materii, doar că încă nu îşi descoperise potenţialul.

          — Ce spui dacă după prostia asta de curs, mergem să înotăm puţin, hmm?

          — Nu ştiu ce să spun...

          — Nu e nevoie să spui ceva, doar fă-o. Parcă voiai să fii un bad boy, prima regulă, fă ce îţi dictează inima, indiferent ce spun ceilalţi.

          Putuse observa un licăr în ochii aceia căprui a lui Moon Kyung care până atunci nu mai existase, poate doar în clipa în care făcuseră cunoştinţă. Poate că venind aici nu era chiar o idee atât de rea.

          — A fost o idee proastă, una foarte proastă... proastăă~

          Fusese prea târziu, din spatele său venise cineva care îl împinsese în piscină de la un metru. Inima îi bubuise în piept, dar parcă timpul se oprise în loc în clipa în care apa îl înghiţise. O mână îl cuprinse şi fu tras la suprafaţă. Yunho râdea şi la fel şi restul şi îl strigau pe nume, îl aplaudau, iar antrenorul făcea glume răsuflate, mai ales când observaseră cu toţii că Moon Kyung nu mai purta slipul pe el, ci plutea foarte departe de el.

          — Oh, nu, la naiba!

          — Aşa te vreau Kyung! Strigă entuziasmat brunetul, lovind cu putere în suprafaţa apei, stropindu-şi noul amic tocilar.

          — Jung Yunho, arată-mi ce poţi băiete, am auzit de tine, ai căştigat multe medalii de aur şi argint!

          — Da, să trăiţi domnule!

          Tânărul nu se împotriti şi făcu câteva ture de bazin, iar mai apoi se luă la întrecere cu încă vreo cinci sau şase băieţi pe care îi întrecu cu lejeritate. Totuşi se putea observa că ruginise, nu mai înotase de trei ani aproape şi obosea destul de repede. Antrenorul fu mulţumit de prestanţă şi atunci când Yunho ieşi din bazin îl pătu amical şi mândru peste umăr. Kyung îl urmă la scurt timp şi îl prinse de braţ pentru al întoarce cu faţa înspre el.

          — Mulţumesc Yunho, eşti primul de genul cu care reuşesc să leg o prietenie cât de cât decentă.

          Simţise un junghi în piept şi parcă picioarele i se înmuiară când îi cercertă privirea lui Moon. Prezenţa lui nu îl mai deranja, ba din contră se bucura că legase ceva cu el. Î-l apropie de trupul său, lipindu-l bine şi îi ciufuli părul scurt şi ud. Amândoi începură să râdă mulţumiţi, până când cineva trecu pe lângă ei şi îi împinse cu umărul.

          — Poponarilor!

          Yunho scoase aburi pe nas de furie şi se pregăti să-l prindă de braţ pe nenorocit, doar că Kyung îl opri la timp, plus la o distanţă nu foarte mare era şi Jaejoon care se părea că venea înspre cei doi.

          — Domnilor văd că vă simţiţi bine! Mă bucur să te văd activ, domnule Jung.

          Brunetul avea în continuare ochii pe acel tip , dar îi anticipă prezenţa blondului şi fu nevoit să se abţine.

          — E vreo problemă? Întrebă nedumerit Jaejoong, doar că primi un răspuns negativ şi un zâmbet ştrengar din partea lui Yunho.

          — Eu merg să mă îmbrac, te aştept la cantină!

          — Bine!

          — Văd că ţi-ai făcut un prieten, domnule Jung.

          — S-ar putea spune şi asta. Dar tu, ce faci aici, ai venit să mă urmăreşti, hmm?

          Din nou acea dilatare a pupilelor şi o strălucire stranie în irişii săi căprui. Parcă era mult prea cald afară, consideră Jaejoong, sau poate că apropierea inopinată a lui Yunho de el îi provoca febră şi emoţii? Încă nu ştia sigur, dar prezenţa brunetului îl afecta subit şi nu ştia de ce. Avea el un mod anume de al face să se îndoiască de simţurile sale, ce luau razna.

          — Ştii, dacă vrei atât de mult să mă vezi poţi doar să-mi spui, vin alergând dacă începi să tremuri.

          Din nou cuvintele sale aveau o conotaţie sexuală, subtilă, dar erotică, ce îl induceau în ceaţă pe blond. Totuşi bărbatul îşi menţinu poziţia dreaptă şi continuă să-i susţină privirea lui Yunho. Nu putea ceda cu una cu două, mai ales când el era de fapt protejatul său.

          — Vreau doar să fiu sigur că nu faci vreo prostie sau că iar încalci regulile. Mă încântă faptul că te-ai împrietenit uşor cu Moon, eşti pe drumul cel bun, dar eşti încă o nestemată neşlefuită.

          — Dacă vrei te las pe tine să mă şlefuieşti, mâinile tale sunt fine şi dibace, sigur vei ştii cum să-mi dai formă.

          Era mult prea aproape de el. Îi putea simţi buzele aproape de ureche, cum respiraţia lui caldă îi loveşte ductul, pavilionul şi pielea gâtului. Se înfioră şi aproape că îi scăpă un suspin. Nu putea să permită aşa ceva, mai ales când erau atât de expuşi. Sigur atrăseseră atenţia tuturor, de aceea era nevoie să pună cineva piciorul în prag.

          — Domnule Jung, apreciez cuvintele dumneavoastră, dar prefer să îmi folosesc propriile metode pe dumneavoastră, metode ce nu implică acţiuni... deochiate. Acum dacă mă scuzaţi voi pleca, e nevoie de mine în altă parte. Te rog să nu mai creezi probleme!

          — Da, domnule! Vocea aia aşa de jucăuşă îi fura minţile lui Jaejoong şi nici în momentul de faţă nu îi oferise siguranţa că Jung avea să se schimbe foarte mult.

          Vântul adia plăcut peste crengile copacilor, iar înăbuşeala din timpul zilei se prăpădea sub atingerea subtilă a nopţii, care aducea doar prospeţime. În spatele compusului erau foarte mulţi adunaţi, doar pentru a savura câteva gustări şi să-i satisfacă setea cu câte un suc.

          Doar Yunho părea să facă o grimasă mare, nemulţumit că poate să-şi satisfacă gâtul cu puţină tărie. I-ar fi plăcut să bea ceva mai aparte alături de noul său prieten, ca să-l introducă în lumea lui. Kyung părea să fie dornic, dar încă temător. Brunetul se gândi mai bine la biroul directorului, sigur bătrânul acela avea pe undeva ascunsă o sticlă de alcool pe undeva. Sigur într-o vitrină sau în spatele unor cărţi, căci doar aşa îşi putea masca viciile mărunte. Se întrebă dacă Jaejoong băuse vreodată din rezervele tatălui său? Însă asta părea deja o închipuire primejdioasă, nu avea cum, fiindcă îl vedea foarte clar alături de amici săi îngânfaţi cum se răsfaţă cu sucuri naturale. I se părea tare amuzant, dar i-ar fi plăcut să-l îmbete şi pe el şi să-l pună la treabă, însă putea să viseze în continuare, tipul părea de neclintit. Dar aşa cum Kyung putea fi uşor modelat, se putea să existe o şansă ca şi blondinul să fie influenţat.

          Îi veniră tot felul de idei năstruşnice prin cap şi spera ca într-un final să îşi pună una în aplicare.

          Dintr-un anume motiv Kyung părea să fie foarte distrat şi ameţit. I se părea ciudat lui Yunho, căci după cum prea bine ştia nu exista alcool în şcoala aceasta, doar dacă nu cumva mai existau şmecheri ce ştiau să strecoare bunătăţi precum puşcăriaşi prin închisoare.

          Moon se izbi de umărul brunetului şi izbucni în răs.

          — Yunho, te iubesc, eşti cel mai bun prieten aş meu şi să fiu al naibii că mă simt aşa de bine alături de tine. Uahh! Strigătul său frenetic îi făcu pe toţi să râdă, dar în special să se uite ciudat.

          Brunetul îl apucă de ambele braţe şi îl smuci uşor, întrebându-l ce are şi ce a băut.

          — Suc de morcovi, dar parcă e mai bun ca cel de aseară sincer. Uite, gustă şi tu!

          Aproape că vărsase lichidul portocaliu pe tricoul său şi totuşi Yunho reuşi să apuce paharul lung din sticlă şi îl duse la nivelul nasului. Avea un miros anume şi când gustă realiză că era îmbibat în alcool morcovul acela.

          Auzi nişte râsete puternice nu foarte departe de ei şi îl observă pe nenorocitul acela de tip de la piscină care îi făcuse poponari. Aruncă paharul pe jos şi îl lăsă pe Kyung să se sprijine de o masă. Ca o santinelă se proprit în faţa lor şi întrebă foarte febril a cui îi aparţinea vina, dar răspunsurile lor fură jignitoare, persiflante şi pline de subînţelesuri vulgare. O venă aproape că îi zvâcni la nivelul tâmplei, iar pumnii îi avea deja încleştaţi, pregătiţi să lovească.

          — Calmează-te omule, ne distrăm şi noi aici, plus Moon părea să vrea puţină destindere şi de ce nu, oricum şi tu l-ai fi îmbătat până la urmă, nu?

          — Dacă şi-ar fi dorit şi ar fi aprobat, nu pe ascuns ca voi şobolanilor. Plus, nu cunoaşteţi rgulamentul, alcoolul este înterzis.

          — Pff... uite cine ne ţine nouă morală. Te auzi măcar omule? Nu tu ai încălcat deja o regulă sfântă aici? Îţi sugerez să pleci acum, du-te şi fute-ţi prietenul tocilar şi aşa vă completaţi.

          De asta avea nevoie, ca tipul să calce stâmb şi să-l enerveze. Îşi încleştă pumnul cu o viteză uimitoare îi trânti una în maxilar, dezechilibrându-l. Totuşi nu-i permise să cadă, ci îl înşfăcă cu cealălaltă mână de cămaşă şi îi mai dădu una în mandibulă. Voia să-l audă cum se smiorcăie, cum e umilit şi neajutorat. Părea să fie tare în gură, dar când venea vorba de luptă corp la corp era doar un pricăjit. Totul luă sfărşit când geamătul victimei fu înăbuşită la cădere. Majoritatea se adunaseră în jur, Kyung se năpustise asupra lui Yunho, pentru al ţine la distanţă. Jaejoong chemă paznici şi sparse cearta, ca mai apoi să-şi lipească fruntea de a lui Yunho şi să-i spună indignat:

          — La mine în birou. ACUM!

          — Deţine asupra lui alcool!

          Jaejoong şi întoarse privirea spre tipul a cărpui nas fusese şi spart şi se încruntă.

          — Du-l la infirmerie să-l verifice doctora ca nu cumva să aibă vreo fractură.

          — Tu nu ai auzit ce am spus? Strigă iritat Yunho.

          Blondul se întoarse înapoi înspre brunet şi îi atinse pieptul, ţinându-l locului şi îl săgetă cu ochii.

          — La mine în birou, Jung Yunho!

          Bufni nervos şi îşi ciufuli părul. Îl prinse de bluză pe Kyung şi o luară spre intrarea în cămin. Moon era istovit şi nu prea ştia ce se petrece, totuşi avusese îndeajuns de multă putere încât să-l oprească pe Yunho.

          După ce îl aşeză pe băiat în pat, brunetul părăsi camera şi strinse luminile în urma sa. Holurile erau goale, era puţin trecut după ora stingerii, dar nu avea ce face, maiestatea sa îl convocase şi sigur nu era prea încântat.

          Ajunse în faţa biroului, dar nu mai bătu la uşă, intră ca un taifun şi o trânti fără remuşcări. Jaejoon stătea cu spatele la el şi privea înspre geam, admirând luna ce încerca să pătruntă prin lumina dată de becul lămpii.

          — Nu prea ai fost atent la programul de bune maniere de astăzi. Ca întotdeauna ai făcut ce te-a tăiat capul, domnule Jung.

          — Nu mă mai lua cu politeţurile acestea, m-ai chemat aici ca să mă cerţi, strigă, urlă, sparge lucruri, doar scuteşte-mă de cuvintele ăştea pompoase, bine?

          A trânti palmele pe suprafaţa biroului, Yunho a încremenit şi a înghiţit în sec.

           — Ascultă aici, tot ce trebuia să faci era să te stăpâneşti, indiferent de situaţie. Actele de violenţă nu te vor ajuta cu nimic. Părinţii băiatului acelauia pe care tocmai l-ai pocnit în masivul facial sunt oameni influenţi, cu poziţi înalte în societate. Până şi pe tatăl tău l-ar putea lăsa fără serviciu, dacă el li se va plânge. E răsfăţat şi ai lui nu ar da în spate pentru nimic.

          — Nu puteam să las lucrurile aşa, în primul rând am fost jignit fără motiv întemeiat, iar în al doilea rând a avut asupra lui alcool. Parcă nu existau astfel de băuturi pe aici? A meritat-o şi aşa e un idiot.

          Jaejoong îşi îndreptă spatele, oftând prelung. Într-o mare măsură îi dădea dreptate lui Yunho, tipul acela era un idiot şi nu îi venea să creadă că îi scăpase printre degete. Dar ce putea să facă, mai ales când ştia că părinţii lui ofereau fonduri şcolii acesteia, totuşi nu era ceva la care să înghidă un ochi şi nu era nici drept faţă de restul care învăţau aici.

          — Voi discuta cu el de dimineaţă.

          — Aşa să faci! Îngână brunetul, pregătindu-se să iasă pe uşă.

          — Nu am terminat cu tine, întinde palmele!

          — Cum?

          Când îşi întoarse capul observă cum Jaejoong stătea cu paleta aia în mână. Înghiţi în sec şi apoi îl pirivi în ochi nedumerit şi nemulţumit.

          — Întinde mâinile, am spus!

          — Cred că glumeşti, nu? Iar asta!

          Îi veni să râdă şi chicoti amuzat. Totuşi reacţia pe care o avu blondul îl lăsă în durere. Jaejoong îl lovi peste picior, făcându-l să se îndoie şi apoi îl ridică o palmă pe care o plesni cu paleta destul de tare. Yunho scrânci din cauza usturimii şi se lăsă în genunghi, masându-şi palma cu cealălaltă mână.

          — Eşti tare periculos în seara asta... Văd că îţi place să mă vezi în modul acesta. Ţi se scoală, nu?

          Îl mai altoi puţin, de data aceasta lovindu-i celălată mâna. Yunho aproape se dezechilbră, dar fu susţinut de braţele blondului, care parcă i se făcuse milă. Se zmuci şi se ridică cu greu.

          — Nu sunt slab şi nici neajutorat.

          — Foarte bine atunci. Poţi pleca, dar dacă mâine te prind că faci o altă prostie ca asta, vei primi aceiaşi pedeapsă, doar că mai dureroasă decât aceasta.

          — Mârr... tremur de nerăbdare domnule.

          Îi făcu cu ochiul şi apoi ieşi afară. Jaejoong simţi că se moleşte, totuşi reuşi să se sprijine de marginea biroului cu o mână. Puse paleta undeva pe suprafaţa lemnului şi îşi acoperi după aceea faţa cu o palmă. Un ghem de emoţii îl sufoca pe interior, dar nu ştia de ce. Acest Yunho ştia cum să-l pună pe jar şi trezea ceva în de care nu mai ştiuse niciodată. Trebuia să rămână tare, neclintit, nu putea să-i ofere satisfacţie tânărului. Era obosit şi erau atâtea de făcut în următoarea zi.

          Stinsă lampa de pe birou şi se îndreptă spre camera lui.