NA: sugerez să ascultaţi melodia, omul ăla e un geniu, eu de fiecare dată tremur când îl ascult. În viaţa mea nu cred că m-am lungit atât de mult la o scenă erotică. Pun pariu că nici nu e prea minunat scrisă şi am impresia că prea m-am repetat cu numele personajelor, dar ... asta este. Necesită o editare mai amănunţită, ştiu, mă voi ocupa şi de asta, dar acum sunt obosită.

Cuplu: D.O şi Kai (EXO) kaisoo

___________________________________

          Do Kyung Soo nu îşi mai simţea degetele, cu toate că avea două perechi de şesete în picioare, frigul de afară era aprig, iar vântul reuşea să-i intre chiar şi prin stratul gros de haine, ce îl împodobeau. Îşi vârâ şi mai adânc în buzunare palmele, timp în care îşi îndreptă privirea spre intrarea de la sudio, dar atenţia îi fu capturată de baletul fulgilor de nea, care agale şi ritmic pluteau în aer. Tânărul zâmbi în sinea sa şi îşi lăsă gândurile să zboare departe, într-un loc doar de el cunoscut şi acolo îl întâlni pe el, emanând căldură, lumină. Îl aştepta acolo unde cerul şi pământul se uneau, iar lumile nu aveau bariere, separeuri, ci erau un întreg.

          — Kyung Soo, hei! Kyung Soo!

          O voce obosită şi puţin răguşită îl trezi din visare. Fu uşor smucid, ca să poată să coboare înapoi pe pământ. Chipul lui Kai se contură frumos în luminile stradale, iar în ochii săi se formă o umbră, urmată apoi de un strop de strălucire translucidă. Părea să fie secat de putere, şedinţa foto durase prea mult şi îşi dorea cu ardoare să se trântească în pat.

          — Cum a fost?

          — Nu se vede? Se schimonosi la Kyung Soo, strâmbând din buză nemulţumit, i se părea stupidă întrebarea, din moment ce el ştia că viaţa de model nu e aşa de minunată precum pare. Putem pleca, sunt frânt, nu am chef de absolut nimic.

          Kai trecu precum un fulger prin faţa celui care îl aşteptase aproape o oră întreagă, fără să aştepte răspunsul prietenului său. Kyung Soo rămase cu gura puţin căscată, dar imediat îl urmă pe amicul său şi oprindu-se în spatele său îl apucă de braţ, forţându-l să se întoarcă cu trupul spre el. Privirea aceea căpruie a lui Kai era acum lipsită de orice altă strălucire, Kyung Soo oftă întristat şi articulă câteva cuvinte pe care bărbatul din faţa sa le înţelease.

          — Hăă!

          — Am spus că în seara asta avem un drum de parcurs.

          — Pentru ce, unde?

          — Nu îmi spune că ai uitat. Kyung Soo îl privi prelung în ochii şi mai oftă odată, dar mult mai dezamăgit ca prima oară. Trebuie să ajungem la cabană, mâine e prima zi de Crăciun şi avem de pregătit multe, ai uitat că ne vedem cu prietenii şi familia acolo mâine după-masă?

Încă năuc, acesta încuvinţă din cap, destul de absent.

          — Tu conduci de data aceasta, eu nu mai pot.

* * *

          Imediat ce păşi în casă, Kai se dezbrăcă încă de la intrare de toate hainele pe care le avea pe el. În drumul său se lovi de pat, înjurând iritat, Kyung Soo se amuză pe seama lui, dar surâsul său dispăru odată ce simţi din nou acel sentiment de solitudine, singurătate.

          Duşul fu pornit, iar apa lovea cabina în întregime. Kai îşi lăsă capul pe spate, trecându-şi degetele prin şuviţele-i şatene, îndepărtându-le de pe frunte şi pleoape. Deschise gura şi lăsă stropii să i se adune în cavitate, apoi scuipă la picioare conţinutul, privind spre un punct mort şi contemplând la cele întâmplate astăzi. Ca o scânteie, faţa tristă a iubitului său răsări din neant, invadându-i conştiinţa şi otrăvindu-l. Îl putea vedea din nou acolo, printre fulgi de zăpadă, înfrigurat şi aşteptându-l ca să vină. Gura lui scăpără o înjurătură, iar pumnii i se încleştară drureros, lovi peretele din faţa lui şi rămase aşa câteva clipe până ce putut din nou să audă stropii de apă cum curg. În tot acel zgomot se putea simţi o linişte ciudată, era o linişte de care Kai avea nevoie, putea să o atingă, să o lase să-l pătrundă, ca mai apoi să se pierdă în fanteziile sale cele mai întunecate. Îl vedea din nou Kyung Soo, aşteptându-l, dar de data aceasta întins pe un pat, gol, acoperit pe jumătate cu un cearşaf de mătase roşie. Era frumos, era atât de periculos. Bărbatul înghiţi saliva care i se adună şi îşi izbi spatele de uşa cabinei, privind din nou absent spre un punct, savurând mai în profunzime iluzia hipnotizantă.

          „Kim Jong-in" Glasul său atât de mieros îl făcea să tremure. „Kim Jong-in" felul cum îi pronunţa întregul nume, îl făcea să-şi piardă minţile. Mâna lui Kai coborâ încet de tot spre membrul său, apucându-l. Gemu la atingere şi îşi muşcă buza inferioară.

          — La dracu! De ce... te vreau!

          — Kim Jong-in? Ai nevoi cumva de un prosop?

          Ochii lui se măriră şi tresări când palmele celuilalt bărbat atinseră sticla neclară a cabinei de duş. Kyung Soo fu întâmpinat de multe jigniri odată ce şatenul îşi reveni din transă. Îl informă că nu are nevoie de nici un prosop şi că ar fi mai bine să îşi vadă de treabă lui.

          Kai avea palpitaţii. Ducânduşi mâna la piept putut simţi cum inima îi bubuie între coaste. Răsuflă uşurat când silueta dispăru şi se sprijini cu cotul de uşa cabinei, îngropându-şi privirea între braţ şi antebraţ. Blestemă, înjură, dar asta nu avea să-l liniştească. Urma să se masturbeze cu gândul la iubitul său de care nu se mai atinsese în ultimele săptămâni. Doar amintindu-şi de acea nenorocită şedinţă foto, furia îl cuprinsă şi ar fi vrut să spargă ceva, însă asta ar fi însemnat să se certe din nou cu Kyung Soo şi totuşi era aproape ajunul Crăciunului, putea să mai reziste puţin, putea... 

* * *

          — Eşti pregătit Kim Jong-in?

          Şatenul simţi un fior tulburător trecându-i prin tot trupul când îşi auzi iubitul pronunţându-i întreg numele. Îşi feri privirea de a lui, afundânduşi bărbia în fularul gros.

          — Să înţeleg că da? Kyung Soo oftă din nou debusolat de reacţia impasibilă şi superficială a prietenului său, intră în maşină şi porni motorul. După câteva secunde îl urmă şi Kai, care îşi pusă centura şi se adânci confortabil în scaunul de lângă cel al şoferului. Faţa şi-o rezemă de geamul care se aburise şi privi spre zăpada care se adunase pe trotuar.

          Kyung Soo porni cu mare grijă maşina şi ieşiră de pe stradă, urmând doar să să se lase conduşi de semnele de circulaţie, care aveau să-i scoată din oraş. Cabana la care trebuiau să ajungă nu era nici foarte departe, dar nici foarte aproape. Era printr-o pădure, unde mai existau şi alte construcţii de genul, ca un fel de camping pentru ce-i atraşi de simţul aventuri. Totuşi cabana la care mergeau le aparţinea în întregime, doar că entuziasmul fusese lăsat în urmă. Do părea singrul entuziasmat, dar până şi licărul său din ochii aproape că dispăruse. Kai era cu mintea plecat în altă parte, nici măcar nu se sinchisea să înceapă o conversaţie. Prietenul său pe de altă parte încerca să se bucure de moment, cum putea mai bine, chiar dacă rămânea cu un gust amar în gură. Între cei doi părea să se fi format un zid invizibil şi impenetrabil. Kai reflecta foarte mult asupra celor întâmplate în urmă cu câteva săptămâni, iar după el, Kyung Soo îşi răcea gura degeaba. Nu era orb, putea vedea cum iubitul să se străduieşte şi într-un fel sau altul ştia că şi el împărţea la egal aceiaşi greşeală. Fusese vulcanic, iraţional şi gelos, iar din această cauză spaţiul dintre ei se adâncise, aproape înghiţindu-i. Prăpastia părea şi mai primejdioară, iar lui Kyung Soo îi plăcea să se plimbe pe marginea ei.

          Nu conduceau de foarte mult timp, doar de câteva minute şi deja Kai se simţea sufocat de gura prietenului său. Nu tăcea şi îl enerva cum cu atât de multă lejeritatea făcea planuri pentru următoarea zi. De parcă totul ar fi fost lapte şi miere, de parcă aceea întâmplare nici nu avusese loc.

          — Taci! Tonul sobru a şatenutul rezonă animalic în maşină. Mă doare capul, nu poţi să taci câteva secunde, măcar până ajungem la cabană?

          Kyung Soo se simţi atacat de cuvintele bărbatului şi un junghi îi înţepă pieptul cu putere, tăindu-i respiraţia. Ochii îi fură înţepaţi de câteva lacrimi, dar se abţinu să nu suspine dezarmat. Era sătul să se joace de-a şoarecele şi pisica cu el...

          — Şi să las tăcerea asta să mă înghită, mai bine nu.

          Îi putut auzi dinţi cum scrâşnesc între ei şi văzu cum pumnii şatenului se încleştează cu putere. Îl supărase, dar nici el nu era mai fericit cu situaţia de faţă. Voia din suflet ca lucrurile să se rezolve, să nu mai existe această distanţă, care răsărise din senin între ei. Unde dispăruse acel tip care avea un zâmbet cuceritor şi vesel, unde dispăruse acel bărbat optimist, înţelegător şi iubitor. Unde? Kyung Soo devenea disperat, fiindcă relaţia lor se destrăma dintr-un motiv stupid, dintr-un gest de al său copilăros şi imatur. Ştiuse încă de când se angajase în relaţia aceasta că prietenul său era victima geloziei, dar el dorise doar să-l facă puţin de cap, să îl facă pe Kai să îl privească şi mai atent, intes. Călcase prost şi acum trebuia să suporte consecinţele. Voia să se revanşeze faţă de el, dar bărbatul se îndepărta şi devenea pe zi ce trece sceptic, morocănos. Atingerile afectuoase, săruturile pătimaşe şi pline de iubire erau din ce în ce mai rare şi pe chipurile lor se putea observa că nu ştiau ce să mai facă. Do Kyung Soo totuşi încă mai spera şi voia ca în seara aceasta să facă ceva memorabil cu iubitul său, nu se aştepta la magie, dar voia ca măcar să ajungă şi să facă puţină treabă în cabană, căci nu mai vizitaseră acel loc de aproape un an şi sigur praful se pusese peste lemn.

          Privi ceasul de la mâna sa şi observă că deja se făcuse ora opt şi jumătate. Ninsoarea nu se oprise şi se părea că se vremea rea se înteţea. În maşină se putea simţi frigul, cât şi tremurul corpurilor lor.

          În acelaşi timp cei doi încercară să dea căldura mai tare, degetele lor se atinseră, Kai le avea reci în comparaţie cu ale lui Do. Şatenul îşi îndepărtă cu rapiditate mâna, lăsându-l pe amicul său să apese pe butoane. Kai murmură un mulţumesc pe care doar el îl auzi, Kyung Soo îl rugă să repete, iar atunci celălalt strigă iritat.

          — Mulţumesc, eşti surd?

          — Nu înţeleg care este problema ta Kim Jong-in? Nu îţi stă în fire să fi atât de irascibil şi iritabil. E aşa o mare problemă dacă îmi răspunzi mai cu calm şi fără să arunci cu nervii tăi în mine?

          — Tu ai început!

          — Oh, stai, desigur eu am început! Din nou sau poate că de data aceasta este chiar vina ta?

          — Nu mă învinovăţii pentru tot ce ai făcut? Nu eu m-am dat cu aşa lejeritate la modelul acela şi nu eu am încercat să îmi enervez iubitul, flirtând cu alţi bărbaţi!

          — Kim Jon...

          — Nu mai mă tot stingheri Do, ştii prea bine cum stă treaba.

          — Eu te stingheresc? Dar tu cum crezi că mă simt eu în moment acesta, sau în ultima perioadă, îţi spun eu ca un intrus, ca un inamic, fiindcă tu m-ai îndepărtat considerabil de lângă tine. Mi-am cerut scuze, nu ştiu ce m-a apucat atunci, poate că băusem prea mult...

          — Era curios să vezi cum e să ţi-o tragi cu un alt tip, fiindcă te plictisisei de mine. Nu e aşa?

          Cu foarte mare greutate Kyung Soo îşi putuse reţine lacrimile să nu i se prelingă pe obraji. Mii de emoţii otrăvitoare îl perindau pe interior şi îşi plecă pentru câteva secunde privirea. Vremea de afară devenea din ce în ce mai rea, ninsoarea cădea cu putere şi nici luminile de la maşină nu mai puteau face mult faţă. Liniştea îi înghiţi, până când Kyung Soo suspină întâia oară, iar Kai îşi întoarse exasperat şi trist privrea spre cel de lângă el. Înghiţi toată saliva care i se adună şi se rugă în sinea lui ca nu cumva iubitul său să plâgă. Nu mai avea mult până ce ceda complet şi pica printre ruine. Cu vocea tremurândă Kai îl strigă pe nume, la început nu primi nici un răspuns, dar a doua oară da.

          — Să te ia dracu, fiindcă nu ştii cât sufăr şi cât mă devorează regretul. Am greşit, bine, ştiu, nu mă mai biciui şi tu cu indiferenţa ta. Acum taci şi lasă-mă să conduc!

          Şatenul împietri în loc şi ruşinat îşi întoarse capul înspre geamul aburit. Şterse cu vârful degetelor stricla, privind spre copacii îzăpeziţi şi spre stratul gros de zăpadă care se aduna din cazua crivăţului. Încercă să-şi scoată din cap scena de adineauri, dar îl durea inima când îşi aminti de privirea dezolată şi aproape înlăcrimată a lui Do. Era un nenorocit şi o ştia mai bine ca oricine, el călcase şi mai strâmb şi avea un orgoliu mai mare decât propriul cap.

          — La naiba! glasul său fu doar un ecou care se pierdu în zare.

          Maşina începu să se bălăncăne uşor şi Kai privi nedumerit spre iubitul său.

          — Ai pus benzină când ai plecat de acasă? Întrebarea îl luă pe nepregătite, el luase maşina când plecase la studio şi uitase complet să oprească la o benzinărie să facă plinul. Înjură din nou, dar de data aceasta vocea lui răsnuă ca un răget în văzduh.

          — Nu! Să-mi bag...

          — Nu te teme, nu cred că mai avem mult până ce ajungem la cabană. Kyung Soo scoase maşina de pe stradă şi o opri. Îndreptându-şi privirea spre Kai, îşi aranjă mai bine gulerul de la palton şi spune: ies puţin afară să mai iau aer şi să văd pe unde suntem, bine?

          Kai dădu din cap afirmativ, cu toate că se temea pentru siguranţa lui Do. Afară ningea şi mai puternic şi vizibilitatea era foarte redusă. Rămase singur, privind cum prietenul său se îndepărtează de maşină cu paşi hotărâţi spre necunoscut. Înghiţi în sec şi se rezemă într-un final de scaunul său, scufundându-şi bărbia împreună cu nasul în fularul ce îl avea înfăşurat la gât. Închise ochii, deoarece o vagă oboseală îi dansa printre pleoape, îndemnându-l la visare. Era târziu şi frig şi ei încă nu ajunseseră la destinaţie. Gânduri macabre îi traversară mintea şi se ridică în şezut brusc, respirând neregulat. Scrută cu privrea împrejurimile, dar tot ce putea vedea era zăpadă şi negureaţă, iar Kyung Soo nu părea să fie de găsit.

          Deschise portiera şi un vânt aprig îl îngheţă instant. Părăsi maşina şi înaintă prin stratul gros de zăpadă. Nici urmă de viaţă prin locurile acestea. Vântul bătea cu putere, şuerând ca o fantomă a trecutului, prevestind pieirea. Îl strigă pe Kyun Soo de câteva ori, dar doar pe el se auzi şi vijelia care îl acompania. Începu să alerge ca un nispărvit prin nămeţi, aproape împiedicându-se după fiecare salt şi într-un final obosi, picând în genunghi pe gheaţuş şi îngropându-şi faţa în palme. Înjură, blestemă şi suspină neajutorat. Se simţea părăsit, pierdut şi înfrigurat, dar îi era mai mult teamă pentru siguranţa prietenului său care era de negăsit.

          Nu foarte departe de el o siluetă luă naştere din întuneric şi ochii sticloşi a lui Kung Soo scăpărară scântei. O luă la galop prin mormanele de zăpadă când observă că şatenul era aproape îngropat de fulgii de nea. Când ajunse îndeajuns de aproape se lăsă pe vine şi îl apucă de mâini, îndepărtându-i-le de pe faţă şi privindu-l ţintă în ochi. Kai hohoti fericit şi îl trase pe bărbat în braţele sale, într-o îmbrăţişare puternică şi sufocantă. Do îi răspunse cu aceiaşi intensitate, dar mult mai nedumerit, însă se lăsă purtat de acest moment neprevăzut, căci se simţea bine şi fiindcă uitase cum este să simţi o persoană iubită atât de aproape. Cei doi se despărţiră din îmbrăţişare şi se priviră prelung unul în ochii celuilalt. Kyung Soo era pregătit să spună ceva, dar Kai îi pecetlui buzele cu un sărut scurt şi delicat. Dar fu năpădit de emoţii febrile care îl provocară să reacţioneze cu mai multă înverşunare şi obrăznicie. Apoape că îi strivi gura celuilalt bărbat, dar Do nu se împotrivi presiunii, ci se lăsă stăpânit de sărutările iubitului său, până când îşi simţi capul atingând stratul de zăpadă. Se trezi din transă şi cu multă atenţie îl îndemnă pe Kai să se oprească. Nu era locul potrivit pentru a face aşa ceva.

          Buimăciţi şi uşor ciufuliţi, cei doi chicotiră fără vlagă. Trecuse atât de mult timp de când făcuseră ceva atât de iresponsabil. Kai fu primul care se ridică şi îi întinse mâna lui Kyung Soo, pe care acesta o apucă cu zâmbetul pe buze. Se scuturară de zăpadă şi se îndreptară spre maşină. Oadată ce se aşezară confortabil pe locurile lor, maşina fu portnită şi îşi continuară drumul, atât cât le permitea puţina benzină.

          — Nu foarte departe de aici se află acea potecuţă pietruită care duce la cabană, cred că motorul nu are să moară dacă îl forţez puţin. Eşti bine?

          — Da... acum da.

          Kyun Soo zâmbi pe ascuns când îi auzi celui de lângă el răspunsul şi continuă să conducă cu prudenţă.

* * *

          Lemnele începuseră să ardă cu putere, iar atmosfera din cabană nu mai era atât de ostilă, ci era mult mai primitoare datorită căldurii care se răspândea în fiecare colţ din cameră.

          Kai privea hipnotizat scânteile care dansau în aer şi din când în când mai aruncând câte o bucată de lemn în văpaia focului. Pe furiş îl privea şi pe Kyung Soo care rămăsese împietrit la geam, privind spre întunericul de afară. Lui mereu îi plăcuse iarna, ninsoarea, căci intra într-o stare de melancolie şi amintiri vechi din copilărie îl umpleau cu bunăstare. Ţinea pe el o pătură, pentru a-şi înăbuşi tremurul. Frigul îl atinsese până în măduva oaselor, dar doar după ce intrase în cabană. Nu îşi putea explica fenomenul, dar nu era ceva la care să te gândeşte prea mult.

          În stricla geamului chipul lui Kai se putut observa, iar Do tresări când îl simţi apropiindu-se de el din spate. Primul impuls fu să se întoarcă, dar fu oprit din timp. Două braţe se încolăciră în jurul lui, iar Kyung Soo se pomeni cu bărbia lui Kai adâncindu-se între gâtul şi umărul său. Îi putea auzi şi simţi respiraţia cum îi loveşte pielea. De fiecare dată când şatenul expira, el tremura necontrolat, pirdându-se pe culmile extazului. Picioarele i se înmuiaseră aproape de tot, dar vocea şoptită a bărbatului îl făcu să se stabilizeze.

          — Nu e nevoie să mă ierţi, m-am comportat ca un nenorocit gelos, te-am ignorat, te-am îndepărtat şi nici nu am avut bunul simţ să te privesc în ochi cum trebuie. Îmi pare rău Kyung Soo, chiar regret că am reacţionat fără să gândesc în acel moment. Nu te învinovăţesc, am absentat mult, m-am lăsat dus de val şi în loc să te pun pe tine pe primul loc, am pus meseria mea de model care şi aşa nu e mare lucru...

          Şi Do se simţea vinovat, fiindcă din cauza lui se rupsese echilibrul dintre ei. Dacă nu ar fi flirtat în joacă cu acel model masculin, poate că lucrurile ar fi stat altfel. Voia să-l facă puţin gelos pe Kai şi reuşise, dar în acel moment crezuse că e stăpân pe situaţie, se înşelase amarnic şi îl trădase pe cel pe care îl iubeşte.

          Cu puţinul curaj care îi mai rămăsese, Kyung Soo îi mângâie mâinile lui Kai şi zâmbi trist.

          — Nu spune asta, ceea ce faci tu nu e de luat în derâdere. Doar eu ştiu cât de dedicat eşti. Îmi cer iertare, dacă nu aş fi fost idiot, poate că nu se ajungea aici.

          — Amândoi am călcat prost, dar asta nu înseamnă că a venit sfărşitul lumii. Nu îţi pot promite că voi avea mai mult timp liber de acum în acolo, dar îţi pot promite că te voi iubi indiferent de ceea ce ne rezervă viitorul. Eşti cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată şi aş fi un imbecil dacă nu aş ştii cum să te păstrez lângă mine.

          Se simţea răscolit de o căldură care îi părjolea interiorul. Îşi lăsă capul să alunece pe umărul şatenului, mulţumindu-i din suflet şi mărturisindu-i cât de mult îl pubeşte.

          Privirile lor se întersectară şi urmă un moment de tăcere, ca mai apoi Kai să îi sărute obrazul iubitului său cu foc. Kyung Soo surâse încântat şi îi şopti numele celui iubit atât de încet şi senzual, până ce şi lui i se făcu pielea de găină.

          — Ştii, atunci când eram în duşi mintea mi se învârtea în jurul unei fantezii cu tine.

          Râsetele lor erau atât de cristaline şi elegante, precum mişcările trupurilor lor, care se unduiau şi atingeau într-un ritm lent, atrăgător şi fierbinte.

          — Ce anume făceam? Veni întrebarea lui Do.

          — Erai întins pe un pat, gol şi mă aşteptai să vin, să te duc...

          Respiraţiile lor erau întretăiate, greoaie. Kyung Soo fu lipit de perete, pătura picând pe jos, iar mâinile dibace ale lui Kai îi apucară pulpele picioarelor şi i le ridică în sus, oferindu-i răgazul bărbatului să se încolăcească în jurul bazinului său. Se împinse în el, gemând gutural şi adăugă:

          — În paradis!

          Do îşi trecu degetele prin părul ciufulit şi umed al iubitului său, trăgându-l mai aproape până ce distanţa dintre feţele lor se diminuă considerabil. Înainte să-l sărute îi şopti „du-mă acolo, acum!" şi apoi îi cotropi buzele, lăsându-se purtat de o dorinţă aprigă, ce mocnea în lăuntrul său. Kim Jong-in nu se lăsă cu una cu două şi îi răspunse cu jind şi febrilitate. Cât de mult timp trecuse de când cei doi se atinseseră aşa? Cu atât de multă pasiune şi fără pic de reţinere... Era ca un vis îndeplinit. Do nu sperase la minuni, dar se părea că magia Crăciunului exista.

          Nu se puteau opri, voiau să redevină din nou familiari cu acest act intim şi împlinitor de care nu se mai bucuraseră în ultima perioadă. Kai se simţea viu, mişcările corpului său erau lente, pârjolitoare. Do îşi simţea fiecare fibră nervoasă excistată la maxim. Buzele sale scăpărau gemete prelungi, dulcegi, care îi gâdilau urechile satenului.

          Kai îi sărută gura încet de tot, înăbuşind un suspin, apoi altul şi apoi coborâ spre gât, atingând fin de tot cu buzele pielea aceea lăptoasă şi catifelată, urcând spre lobul urechii pe care îl muşcă. Kung Soo tresări şi îl îmbrăţişă şi mai tare pe iubitul său. Kim Jong-in chicoti amuzat şi îi dădu drumul picioarelor, dar continuă să-l ţină de mijloc pentru al menţine câtuşi de puţinul în poziţie.

          — Ce faci?

          Nu rămase uimit de faptul că nu primise un răspuns, ci de mişcarea rapidă pe care o executase. Do se trezi intins pe covor, lângă şemineu. Putea să simtă căldura focului, îl ardea, dar nu mai rău decât ochii flămânzi a celui care se poziţionase deasupra sa.

          Kai devenise mult prea îndrăzneţ şi îşi muşcă buza inferioară cu putere, ca mai apoi să să se dezbrace aproape de fiecare articol vestimentar. Înlătură hanoracul, iar apoi tricoul care îi acoperea trunchiul. Kyung Soo îl analiza minuţios, încercând să-şi creeze o imagine cât mai clară în minte. Inima îi bubuia în piept când îl văzu cum începe să se desfacă la curea. Se opri brusc şi rânji amuzat.

          — Te-ai ruşina Do Kyung Soo?

          Avea dreptate, obrajii săi sigur căpătaseră o nuanţă sângerie din cauza tensiunii şi gâtul i se uscase. Do îşi întoarse capul spre stânga, vrând să se ferească de ochii intenşi şi căprui a lui Kai, însă nu reuşi, căci acesta îi apucă bărbia între degete şi îl îndemnă să se uite în direcţia sa.

          — Nu...

          — Perfect atunci, şatenul se aplecă spre urechea partenerului său şi îi şopti, în seara asta vreau să mă domini.

          Sângele îi îngheţă în vene când auzi, era pentru prima dată când îl lasă pe el să preia conducerea. Kyung Soo nici nu apucă bine să articuleze cuvintele pe care voia să le rostească, căci sărutul pătimaş al lui Kai îl luă pe nepregătite. Senzaţia era minunată, îi provoca furnicături prin tot corpul.

          Jong-in se ridică în picioare îşi desfăcu cureaua, descotorosindu-se şi de pantaloni şi de boxeri. Do era emoţionat şi tremura din toate încheieturi, se simţea fericit. Se pregăti să îşi de-a jos blugii, fiindcă deveniseră foarte incofortabili, însă Kai îl opri, voia el să facă asta. Kyung Soo îl privi cum îl ajută să se dezbraţe şi i se părea atât de sexy tot ceea ce făcea pentru el.

          Sângele în vene îi pulsa puternic, iar parfumul ademenitor al şatenului îl provoca şi mai tare. Îl contură cu palmele faţa şi îl sărută apăsat, Jong-in fu luat prin surprindere şi pentru un moment dori să se îndepărteze, dar Kyung Soo era mult mai rapid şi îi prinse o mână într-a sa, iar cu o alta îi înconjură talia, lipindu-l de el, făcându-l să simtă căldură, furnicături electrizante. Mâinile sale coborârâ leneş spre fesele lui rodunde, le cuprinse pe amândouă în palme strângând uşor, până ce Jong-in suspină de plăcere şi oftă mulţumit.

          — Trebuie să te pregătesc.

          — Fă-mice doreşti, sunt doar al tău Do Kyung Soo! 

* * *

          Ninsoarea de afară se domolise, iar stratul de zăpadă era unul destul de gros. Vântul şuera singuratic în tot pustiul întunecat. Cabana era aproape îngropată în omăt, dar nu conta, atâta timp cât focul încă mocnea în şemineu.

          Pieptul lui Kyung Soo se ridica şi cobora în ritm normal. Acesta îl privea cu mare atenţie pe iubitul său, odihnindu-şi palmele pe şoldurile sale, aşteptând tăcut ca acesta să facă o mişcare. Kai era pregătit şi dornic, se lăsă încet de tot în jos, oferindu-i şansa lui Do să îl penetreze. Preţ de câteva secunde timpul parcă se opri în loc, iar muşchii lor se contractară violent, înţepenind. Jong-in gemu puternic, când îl simţi pe Kyung Soo adânc în el, pulsând. I se tăie respiraţia şi îşi dădu capul pe spate, părul lipindu-i-se de frunte şi gât. Senzaţia era nouă pentru el, destul de ciudată, dar electrizantă, fulminantă.

          Do îşi muşcă de câteva ori buza inferioară, admirând cu poftă priveliştea care i se contura în faţa ochilor, la trupul frumos al iubitului său, ce prindea viaţă în lumina palidă a a focului. Îl prinse mai bine de şolduri pe bărbat şi îl ridică încet, ca mai apoi să îl coboare din nou.

          — Îmh... ahh! Kyung Soo...

         Glasul său dulce şi şters îl îndemnă să repete mişcarea cu mai multă vigoare, cu mai mult determinism. Kim Jong-in se ţinuse de promisiune, îl adusese pe culmile cele mai înalte. Do nu îşi imaginase că aşa se va încheia această zi, mai ales după cearta din maşină şi după cele întâmplate. Era fericit că în sfărşit restabilise acea legătură cu cel pe care îl iubeşte.

          Bărbatul se ridică în şezul şi se opri din orice mişcare. Kai îl privi buimăcit şi derutat, începând să protesteze.

          — Te iubesc Kim Jong-in! Mă faci fericit!

          La auzul acelor cuvinte, obrajii şatenului se înroşiră, îşi ascunse faţa în scobitura dintre claviculele lui Do şi oftă de fericire. Îşi ridică privirea înspre partenerul său şi îi mulţumi, adăugând şi el aceleaşi două cuvinte care îi făcură inima să tresalte în piept lui Kyung Soo. Cei doi îşi apropiară feţele îndeajuns de mult ca buzele lor să se mângăie, ca mai apoi să se unească într-un sărut adânc şi delicios.

          Dorinţa lui Do Kyung Soo se îndeplinise în acea seară magică de Crăciun. Moşul nu venise să aducă cadouri, dar primise altceva în schimb, ceva pe care nu mai avea să-l scape din mâini. Ştia că o un gest atât de intim nu putea complet să peticească relaţia lor, dar considera că această clipă tot un un pas important în relaţia lor era. Lucrurile nu aveau să rămână la fel, schimbarea era după colţ şi cei doi erau pregătiţi să o întâmpine cu braţele deschise.