Era rece era umed și cu fiecare gură de aer, acea răceală de parcă îți intra direct în oase. Fox își așeză fularul mai bine peste față, întețindu-și pașii de aproape fugea. Dar nu putea să fugă cu adevărat, ar fi atras atenția prea mult asupra ei. Nu. Acum, mai mult ca niciodată, era important să păstreze aparențele. Dacă nu, totul ar fi devenit un haos.

La dracu! La dracu! La dracu!

De ce, pentru prima dată zona principală a Pistei părea atât de departe? Poate era vântul care-i lovea fața. Sau poate era frigul de sfârșit de iarnă. Sau poate greutatea a ceea ce avea să spună lui Xander în scurt timp.

Ajunsă lângă tribune, se opri privind în jur, încercând să își prindă răsuflarea. Tribunele erau pline de oameni care cu siguranță o priveau atent. Se îndreptă de spate când ochii îi căzură pe cele două grupuri de oameni care se aflau față în față, apoi își reluă drumul, privirea ei fixându-l pe prietenul ei ce stătea pe capota mașinii sale.

⸎

- Ești gata să renunți la locul tău preaiubit, Raven?

Xander îl privi curios pe tipul din fața lui. Meijer nu era cu mult mai mare decât el însă se alăturase Pistei de curând. Și încă din primele zile, îl călcase pe nervi cu tupeul lui. În special pentru cineva care trișase în Initiere. Xander îi spusese lui Martin, însă bărbatul s-a rezumat la a spune că nu putea face nimic dacă nu puteau dovedi. Pentru unul care se ocupa de trafic de... ei bine de orice trebuia cât timp era plătit bine, vorbele lui sunaseră prea a gabor.

„Pe bune? Nu mă crezi? Și mă rog, de când îți pasă de dovezi și rahaturi de-astea?‟ îl întrebase pe-atunci.

„De când vreau să încep să schimb lucrurile pe aici. Avem nevoie de niște reguli.‟

„Ce onorabil, venind de la capul unei bande de traficanți,‟ râse Xander înainte să iasă ca o furtună pe ușă și să o trântească în urma lui. Știa că fusese un gest copilăresc însă era iritat din cale-afară. Era normal ca lumea să joace murdar pe Pistă. Numai Jace, prietenul și fratele lui, știa de câte ori a bușit o mașină afară de pe șosea. Însă Inițierea și Turneul Regelui erau precum niște ritualuri sacre la care nu se umblau cu scheme murdare de genul ăla. În special la Inițiere care avea rolul să arate că meriți să fii acolo, pe Pistă. Că ai un gram de onoare. În special precum Pista era, într-o oarecare măsură o familie - sau cel puțin asta e ceea ce încerca să facă din ei de când câștigase primul său turneu. Trebuiau să știe că se pot încrede unii în alții să se acopere în ceva s-ar duce pe arătură. O javră care minte și trișează de la prima cursă precum Meijer, cu siguranță nu era de încredere.

- Trebuie să recunosc, ai ceva tupeu, carne proaspătă, Xander râse scurt, zeflemitor băgându-și mâinile în buzunarele pantalonilor negrii. Să crezi că mă poți bate așa de ușor.

Privirea lui Meijer fugi rapid peste umărul lui Xander înainte să îl privească cu o sclipire satisfăcută în privire.

- Mai vedem despre asta, nenorocitul rânji.

Xander își arcui o sprânceană, gata să întrebe de ce e așa de sigur când Fox se opri lângă el cu respirația grea. O privi din cap până în picioare îngrijorat, apoi într-un final, când nu observă vreo rană externă, o întrebă dacă s-a întâmplat ceva.

Nenorocitul de Meijer doar continuă să îl privească de sus cu rânjetul ăla prost pe buze.

- Ești OK, vulpițo? Jace o privi amuzant de lângă el. Arăți de parcă te-a fugărit o stafie.

Dar expresia serioasă de pe fața ei le dădea de înțeles că nu era timp de glume. Ce putea să se fi întâmplat? Turneul avea să înceapă în mai puțin de douăzeci de minute. După expresia roșcatei, nu avea să afle nimic cât timp Meijer era la nici câțiva metri lângă ei.

- Oh, dar vă rog, discutați! Își ridică mâna pentru a privi ceasul ce ședea în jurul încheieturii. Mai sunt zece minute până la începerea turneului, anunță, rânjetul ăla enervant stând parcă lipit de fața lui.

- Eu zic să ai grijă să nu te întinzi prea mult cu gluma, pisicuțo, îl atenționă Jace. Căci după o să vreau să-ți răspund cu una mai bună, zâmbi larg, arătându-și dinții perfect albi printre buzele mari și pline.

- Mai vedem...

Jace era gata să se ducă la el când Xander îl prinse de cot și îl trase după el puțin mai departe de mașinile lor pentru a vorbi.

- De ce nu m-ai lăsat să îi dau una tupeistului? Jace protestă cu o mână împrejurul încheieturii, rotindu-și pumnul în anticipare.

- Pentru că este ceva mai important de vorbit. Își mută atenția asupra roșcatei care le era precum o soră mai mica și colegă de echipă. Ce s-a întâmplat? Și unde e Johann?

Fox trase aer adânc în piept.

O dată.

De două ori.

- Johann e mort.

Liniște. Pentru câteva momente cei doi bărbați din fața ei păreau să își fi pierdut vocea în urma anunțului roșcatei.

- Bună gluma, vulpițo! Jace râse. Acum zi de ce ne întârzie mecanicul când cursa trebuie să înceapă. E iar cu slăbuțul ăla de-l ține ascuns de noi, nu? Continuă glumind. Ce spunea ea acolo? Trebuia să fie o glumă.

Ochii ei azurii devenind sticloși precum lacrimile se adunau în colțurile lor. Pumnul ei se întâlni cu abdomenul lui Jace care nici nu apucă să realizeze ce intenționă să facă, prinzându-l fără aer.

- Nu glumesc, idiotule! Johann e mort, Xander. Lacrimi sărate începuseră să se prelingă încet pe obrajii ei înghețați precum își mută privirea spre celălalt prieten al ei. Însă de data aceea îl privea în calitate de lider. Când am ajuns, continuă cu vocea forțată, l-am găsit la el în birou, pe jos. Abia am reușit să plec când a ajuns poliția. Cineva l-a omorât! Strigă în șoaptă.

Fără a spune ceva, Xander o trase în brațele lui cu o smucire de braț și abia atunci și-a permis roșcata să plângă cu adevărat. Jace începu să râdă, mâinile lui prinzând părul creț în pumn.

- Vulpițo, zi că e o glumă. Doar ce m-am văzut cu albitura ieri...

Xander doar clătină din cap spre prietenul lui. Johann murise. Era un adevăr pe care nu îl puteau ignora. Telefonul începu să îi sune, o alarmă special pusă de Johann pentru a-l alerta când cineva e la garaj - unde el, Fox și Jace locuiau full-time. Johann obișnuia să vină și să plece dar avea camera lui.

Deschizând aplicația creată de prietenul lui, Xander privi ecranul impasibil precum o echipă de polițiști apăreau bătând la ușă, ori mai degrabă lovind-o cu pumnul. Închise ecranul și inhală adânc o dată înainte să își bage telefonul înapoi în buzunar și să o îndepărteze pe roșcată cât să o poată privi în ochi.

- Fox, ai văzut ceva ce putea părea incriminator?

Ea îl privi confuză pentru câteva minute apoi ducându-și o mână la tâmplă, făcu un pas în spate gânditoare. Ce văzuse în afară de corpul înjunghiat al prietenul ei? Și sângele care îi pătase cămașa... Și rănile proaspete... Nu. Își scutură capul ușor. Nu era momentul să se piardă.

- A fost o muncă de începător. Biroul era în dezordine totală. Era evident că cineva l-a omorât.

- Nici măcar nu s-au chinuit să îl facă să pară o sinucidere, constată Jace.

Fox aprobă cu o înclinare a capului.

- Ce leneși.

- Doar dacă nu au lăsat totul așa intenționat.

Cei doi prieteni îl priviră curioși, așteptând ca Xander să continue.

- Dacă au lăsat totul așa ca să dea vina pe altcineva?

- Ce vrei să spui frate? Jace îl privi confuz.

- Telefonul! Fox aproape strigă cu adevărat la amintirea obiectului din mâna lui Johann. Avea un telefon în mână.

Xander își închise ochii pentru o clipă.

- Luați-vă mașinile, le ordonă. Trebuie să plecăm din oraș cât de repede posibil, poliția e la noi la garaj deja.

Jace și Fox făcură un schimb de priviri apoi cu un clin din cap fugiră spre mașinile lor.

Xander se întoarse pe călcâie și se opri în fața portierei sale. Meijer îl privea îngâmfat.

- Te-ai decis să te retragi? Nu mai crezi că mă poți învinge? Îl provocă destul de tare încât grupul din jurul lui să îl audă bine, pe fața lui pictată victoria.

Era idiotul cumva implicat? O crimă doar pentru a câștiga turneul părea prea mult chiar și pentru Meijer.

Tânărul bronzat se ridică de pe capota mașinii lui și înaintă spre el, oprindu-se la o distanță considerabilă însă destul cât să nu fie auziți bine de restul dacă vorbeau încet.

- Am auzit că ai vizitatori acasă. Nu vrei să îi lași să aștepte, nu?

Înainte să apuce să se gândească la ce face, Xander înaintă spre el și îi oferi un pumn în față, făcându-l pe Meijer să se dea un pas mai în spate apoi îl prinse de gulerul gecii. Când se întoarse cu fața spre el, buza de jos a lui Meijer era deja sângerândă.

Bucură-te cât mai poți.O să mă întorc și o să am grijă de tine, nemernicule, îi promise înainte să îide drumul la geacă și să-l împingă spre grupul lui care deja era aproape de eiși să urce în mașină, plecând imediat de pe loc cu Fox și Jace pe urmele lui.

Ridică pachetul de țigări, bătându-l ușor înainte să tragă o țigară afară cu gura. Cu cealaltă mână ținea telefonul la ureche.

ー Ești sigur de asta Xander? vocea acum matură, de femeie, îl întreba cu o tentă de îngrijorare.

Își bagă pachetul de țigări înapoi în buzunarul interior al gecii de blug ca mai apoi să își scoată bricheta pentru a aprinde tigara și a trage primul fum. Se așeză pe capota mașinii, privind orașul ce în noapte nu era nimic mai mult decât niște puncte de lumină de la acea distanță. Orașul lui.

ー Când am făcut eu ceva fără să fiu sigur? o întrebă pe cea care îi era precum o soră. Știa de ce se îngrijora. Știa prea bine. Însă stătuse prea mult timp de-o parte. Auzi un oftat din partea cealaltă a apelului. Deja o putea vedea cum îl dezaprobă din cap ca mai apoi sa zâmbească.

Din spate, o altă mașină se opri, din ea ieșind un bărbat înalt, de culoare, îmbrăcat lejer. Purta un hanorac galben, larg deasupra unor blugi negri și o pereche de vanși clasici. Se părea că cineva iar trase de fiare în timpul în care nu se văzuseră. Zărindu-l pe Xander, buzele îi formară un zâmbet larg.

ー Și asta e adevărat, îl aprobă tânără.

ー Am așteptat destul timp. Ai puțină încredere, îi ceru Xander înainte ca să fie apucat de după gât de bărbatul ajuns lângă el. Tuși scurt.

ー Da, Fox, ai puțină încredere, îl susținu el sarcastic.

ー Să înțeleg că idiotul și-a făcut apariția deja, remarcă ea simțind deja cum urma să se enerveze. Xander dădu apelul pe difuzor, anunțând-o si pe ea.

ー În tine sigur nu aș avea încredere, Jace, îl anunță pe un ton zeflemitor făcându-l să se strâmbe.

ー Nici nu aveam nevoie, enervant-o.

ー Cap de nucă, îi dădu ea replică.

ー Cap de roșie! glumi pe seama părului ei roșu.

ー Căți ani ai, cinci?

ー Depinde, tu acum câți ani ai fost regulată?

ー Tu...!

Xander îl împinse la o parte, dezactivând difuzorul. Deja știa că dacă nu-i oprea atunci, tot acel război de jigniri nu avea să se oprească prea curând. Cei doi aveau propria limbă pe care vorbeau și era în mare parte constituită din jigniri, remarci sarcastice și alte modalități de comunicare asemănătoare.

ー Ma bucur să văd că vă înțelegeți la fel de bine ca întotdeauna...

ー Cine se înțelege cu el?

ーCine se înțelege cu ea? Cei doi se răstiră la unison.

ー... dar avem treburi mai importante decât argumentele voastre puerile, le aduse aminte el.

ー Scuze, își ceruseră cei doi scuze, din nou la unison. Mulțumit de răspuns, precum un părinte, Xander își continuă ideea:

ー Fox, ne gasim la locul stabilit. Dragii mei, e vremea să ne recuperăm orașul, anunță.

Reușiseră să îl facă să plece pe vremea când era tânăr dar lucrurile nu mai erau la fel acum. După aproape patru ani, în sfârșit venise rândul lui și nu avea să fie drăguț. Avea niște promisiuni de ținut.

⸎

Cele trei mașini opriră în fața depozitului ce o dată le servise drept casă. Trecuseră ani buni de când fuseseră ultima dată acolo.

Xander se îndreptă spre poartă, introducând un cod în urma căruia obloanele de metal care fuseseră activate pentru a acoperi orice întrare și fereastra a clădirii în ziua în care plecaseră se ridicară. Un alt cadou de la vechiul lor prieten Johann care proiectare sistemul de protecție. Pe atunci Jace râse de el zicând că e paranoic. Cine ar fi zis că ar fi ajuns să îl folosească? În special din cauză că cel ce îl proiectase a fost omorât.

Deschizând ușa, o împinse intrând cu cei doi prieteni pe urmele lui. Se opriră în ceea ce odată fusese livingul ー acum o expoziție de mobilă veche și prăfuită.

Xander trecu cu două degete peste rama televizorului, un stras consistent de praf colorândul în gri. Aveau mult de curățat și deja bănuia că niciunul dintre cei doi nu urma să fie prea fericit legat de asta. Dar, într-un final, erau din nou acasă.

Fox și Jace păreau să gândească la fel precum priveau zâmbind locul.

Acum era timpul să se pună pe treabă. Era timpul să revendice ceea ce fusese al lor.

N/A:

După cum am promis! Capitolul bonus 2/3!

Tot ce pot să spun e OMFG GUYS, AM AJUNS LA 566 VOTURI?? 😭😍🤩
Înseamnă enorm! Sincer!

Între timp am mai lucrat la S3 și pot doar sa spun că e ✨ dramatic ✨ și abia aștept să-l postez!

Sper că va plăcut acest capitol bonus, un mic snapshot în trecutul echipei noastre vedetă.

Ce părere aveți de bannerele făcute pentru acest short-story? Am lucrat ceva timp la ele tbh, dar nu mă pot abține din a-mi personaliza poveștile și a adăuga elemente vizuale. It adds some spice. :)

Doar un capitol bonus mai e rămas și, ca să vă ofer un sneak peak, acela se focusează asupra Arianei care, *spoiler* se numește Mesagerul Morții. Îl voi posta când povestea ajunge la 580 de voturi (steluțe) , de data asta vă iau mai ușor. :))

Până ne vom citi iar!
Love,
Andrè. 🖤