„ Prefer să las timpul să decidă dacă îmi vei deveni liniște sau furtună. "

Deși locul acesta îmi transmite tot felul de emoții până în vârful degetelor de la picioare, decid să nu le bag în seamă și să mă concentrez pe ce am de făcut. Fetele între timp au plecat din cameră, lăsându-mă singură să despachetez. Ploaia nu s-a oprit încă, ba din contră, este mult mai puternică, vântul se întețește și cerul parcă se crapă în două la fiecare fulger. Întunericul începe să se așterne la rândul său, făcând totul să semene cu un tablou din filmele horror. S-ar zice că vrăjitoarele sunt mai curajoase, dar jumătatea mea înger își spune cuvântul în unele situații. Mă ridic din pat, ochii fiindu-mi opriți pe pădurea neobișnuit de terifiantă. Din nou observ aceeași ochi, dar de data asta curiozitatea mă face să deschid ușile balconului, aerul lovindu-mă puternic în față. Este de ajuns o mini secundă să-mi iau privirea, iar ei au dispărut, dar totuși de ce ar pândi vreo creatură d-asta la zidurile cetății.

Spre deosebire de noi, ei sunt liberi, nu au garduri înalte de beton și un glob de protecție în jurul lor. Uneori mă gândesc că am făcut o alegere greșită venind, dar poate cândva voi pleca departe de aici. Asta abia când voi învața să-mi controlez puterile.

          — Ramya, vocea lui Iris mă face să revin cu picioarele pe pământ.

          — Da, Iris, rostesc întorcându-mă către ea.

          — Avem cina în zece minute, cred că îți este foame după atâta drum, rostește, aprobând-o ușor din cap.

          Iris iese, lăsându-mă din nou singură în camera aceasta imensă. Îmi întorc privirea din nou spre fereastră, dar nu mai este nimeni. Poate într-o zi o să aflu tot ce se ascunde în afara castelului.

          Decid să-mi înlătur gândurile, luând pe mine o cămașă de satin mov, aranjându-i mânecile în așa fel încât să-mi vină până la cot. Îmi iau o pereche de blugi albi, mulați și un sacou deasupra cămășii. Îmi prind părul într-un coc, lejer, uitându-mă încă o dată în oglindă. Nu, nu sunt genul de persoană plină de ea, dar mă interesează aspectul meu, e ceva normal, din punctul meu de vedere toți ar trebui să se focalizeze pe ei ca abia după să reușească și pe plan de relații. Dacă nu te iubești pe tine o să te lași schimbată de oricine, fie că îți dorești, fie că nu.

          Deschid ușa, lăsând la iveală holul plin de adolescenți ce se îndreaptă probabil spre sala de mese. Pierdută în gânduri mă lovesc de un trup solid, făcându-mă să mă balansez puțin.

          — Ai pățit ceva? mă întreabă un băiat blond, cu ochii de culoarea topazului.

          — Nu, sunt în regulă și scuză-mă pentru asta, rostesc prinsă ca într-o transă în ochii săi.

          — Tu trebuie să fii fata cea nouă, nu te-am mai văzut pe aici, rostește. Scuze, nu m-am prezentat, Luke, încântat, adaugă întinzând mâna.

          — Ramya, încântată, spun, apucându-i mâna.

          — Ramya! îmi aud numele strigat.

          Îmi întorc privirea, văzând-o pe Isra ce îmi face cu mâna din dreptul scărilor. Îmi iau la revedere de la Luke, mergând către ea. Ochii săi, ochii săi ascund un secret mare, am putut simți asta în momentul atingerii palmelor. Ajung în dreptul ei, ea având privirea încă fixată pe Luke, privirea ei spune multe deoarece este încruntată. Își întoarce ochii către mine, schimbându-și vederea.

          — Ramya, stai departe de Luke, mă atenționează ca pe o soră.

          Decid a nu intra în mai multe detalii, așa că o aprob printr-o înclinare a capului. Nu știu de ce, dar simt că ar fi mai bine să o ascult pe Isra, ea e de mai mult timp aici și știe ce este bine și ce nu.

          Coborâm scările, mergând într-o liniște apăsătoare către cantină. Deschid ușa, lăsând la iveală o încăpere mare, plină de mese rotunde, înconjurate de scaune, pereții de culoare gri, plini de tablouri cu vrăjitoare, vampiri, vârcolaci, zâne, dar unul îmi iese cel mai mult în evidență. Ne este prezentată o luptă între vârcolaci și vampiri, cred, sunt mult mai urâți decât știam eu, iar în spatele vârcolacilor se află castelul înconjurat de vrăjitoare și zâne.

          — Acum o mie de ani, vârcolacii, moroii, strigoii și vampirii trăiau în armonie, până când academia a decis că vârcolacii au sângele mai pur decât al celorlalți, primindu-i în regat. Timp de mai bine de zece ani s-au dat lupte grele între ei, vrăjitoarele și zânele luptând alături de oamenii lupi. După ultima luptă, vrăjitoarele au ridicat această barieră pentru ca să nu mai fie nevoie de război. Se spune că de atunci, creaturile înspăimântătoare din afara regatului, încolțesc fiecare perimetru așteptând ca acest glob să cadă, și să distrugă totul în jurul lor, mă lămurește Isra care pare că știa deja la ce mă gândeam.

— Dar v-ați gândit vreodată că poate ei doar au vrut să facă parte din acest loc? Din punctul meu de vedere este total jignitor ca ei să fi fost considerați nepotriviți, în schimb vârcolacii da, până la urmă vin din aceeași lume, iar cu hibrizii ce au făcut? I-au lăsat acolo doar din simplul motiv că erau jumătate vampiri? Mi se pare josnic să faci așa ceva, rostesc făcând câteva priviri să se întoarcă către mine.

Probabil ei sunt vârcolacii, ups. Dar până la urmă am dreptate, nu cred că vreunul are sânge pur ce-i curge prin vene, nici oamenii lupi, nici vampirii. Singurii din instituția asta care avem sânge pur suntem noi, îngerii sau cei ce suntem jumătate îngeri. Și eu m-aș fi răzbunat și aș fi așteptat zi și noapte pentru a distruge un loc în care nu am fost bine primit din cauza că făceam parte din grupul moroilor. Fiecare rasă este diferită, iar lucrul acesta ar fi trebuit înțeles acum o mie de ani.

— Dacă ești sigură că ei sunt așa blânzi de ce nu faci o călătorie în afara regatului, să vedem dacă te mai întorci, rostește un băiat brunet cu barbă. Nouă nu ne-ar păsa, adaugă auzind în spatele său câțiva aprobându-l.

— Nu am venit în instituția asta pentru a încălca regulile, dar nici nu am să tac dacă vreau să-mi exprim opiniile, domnule vârcolac, îmi pare rău că te-ai ofensat, de fapt, nu, nu-mi pare, rostesc așezându-mă la masă.

— Eu zic să-ți măsori cuvintele, ești o nou venită, ești un nimic aici, spune schimbându-și înfățișarea.

Întind mâna către el, văzându-l cum cade la pământ cu mâinile deasupra urechilor, din păcate pentru el, sunt o vrăjitoare și deși n-am studiile necesare să-mi controlez puterile, știu anumite trucuri, cum ar fi să potolesc cățeii ca și el.

— Mai vrea cineva? întreb, toți întorcându-se la treaba lor. Așa mă gândeam și eu, rostesc, mergând către masa cu mâncare.

          Îmi trec privirea peste masa plină de bunătăți, chiar nu mă gândeam ca în locul acesta să arate mâncarea așa de bine, dar se pare că m-a surprins într-un mod plăcut. Mă rezum la o salată, un pahar de suc și un măr. Nu mănânc mult de obicei și acum nu am poftă de mâncare. Isra și Iris mă urmează, așezându-ne la aceeași masă. Îi simt privirea vârcolacului pe mine, dar nu o bag în seamă. Nu știu cine se crede el, dar nu mă voi lăsa călcată în picioare sau să fiu ținta lor de miștouri, fiecare primește ce merită, pentru ei am asigurat țiuitul urechilor, iar pentru restul vedem în timp.

— Bună, sunt Maya, voiam să-ți spun că mi-a plăcut extrem de tare cum i-ai ținut piept lui Caelum, rostește o fată blondă și micuță din stânga mea.

— Bună, sunt Ramya, mă prezint la rândul meu. Ia loc, adaug dându-mă cu scaunul într-o parte pentru a se așeza.

— Maya, dar tu nu ești de a lor? o întreabă Iris, confuză.

— Ba da, dar Caelum și-o merita și în sfârșit l-a pus cineva cu botul pe labe, rostește, observându-l întorcându-se.

Se ridică având privirea țintită către mine, și din ochi îmi face semn să-l urmez. Asta mai îmi trebuie, să plimb potăi prin academie. Dacă voiam animal de companie îmi luam o cioară, un porumbel ceva. Mă ridic într-un final și eu, abia când îl observ ieșind pe ușă. Mă scuz de la fete, spunând că mă duc în cameră pentru că nu mă simt prea bine.

Ies din sala de mese, privindu-l cum stă lipit de ușile unei săli de curs. Mă observă și îmi face semn din nou să-l urmez în sala respectivă. Intru, analizând încăperea puțin întunecată, un singur bec este amplasat într-un colț, ce nu are puterea de a lumina în totalitate clasa.

— Deci domnișoară vrăjitoare, îți dorești să vezi cum e lumea din afara instituției? mă întreabă, având un rânjet tâmpit pe chip.

— Nu avem voie să părăsim instituția, rostesc, făcând contact vizual.

— Nimeni nu-ți interzice asta în mod direct, dar nu s-a găsit persoană curajoasă până acum să stea departe de zidurile cetății, spune, lipindu-mă de el. Eu cred că am face o echipă bună dacă am face o plimbare în afara instituției, adaugă mai mult șoptind la ureche.

— Dacă tu crezi că aș încălca vreo regulă pentru tine te înșeli amarnic, prietene, rostesc, dându-mă de lângă el.

          — Știu că îți dorești să afli mai multe despre părinții tăi și te pot ajuta, spune, stârnindu-mi interesul.

          Inima îmi spune să o fac, dar conștiința mă avertizează că nu este bine. De ce m-aș încrede în omul ce mai devreme spunea că nu i-ar păsa dacă nu m-aș mai întoarce. Dacă am de gând vreodată să aflu ceva și să părăsesc academia o voi face singură, nu alături de un cățel plouat. Îl las vorbind, ieșind din sala de curs, niciodată nu am să mă încred în el sau în oricine din specia lui.

          Străbat holul imens, începând să mă obișnuiesc deja cu mărimea sa, urcând scările către camera mea. Mă simt extrem de obosită, chiar dacă sunt de câteva ore aici, simt că au trecut câțiva ani. Întâi Luke de care Isra mi-a spus să mă feresc, acum tipul acesta Caelum care e un dubios, ce mai urmează să mă întâlnesc în baie cu o sirenă? Bine, nu că nu m-aș aștepta și la ceva de genul.

          Mă opresc în dreptul ușii, cu mâna apăsată pe clanță când o durere puternică de cap mă face să amețesc, sprijinindu-mă de peretele rece.

          „ Am așteptat momentul în care am să te găsesc"

          O voce de bărbat îmi răsună peste tot în minte. Cine e și ce vrea de la mine?

          ,, Dacă ești curioasă să știi cine sunt, de ce nu faci o mică excursie în afara globului magic. Ai fi surprinsă de cum arată lumea asta fără reguli! "

          „ Ieși din mintea mea, niciodată n-am să încalc regulile și mai ales pentru a ieși în lumea aceea mizerabilă" 

          Vox in capite meo statim evanescit! Rostesc mai mult șoptind o vrajă pentru a scăpa de vocea din minte. Este pentru prima oară când o folosesc, dar sunt foarte surprinsă că merge. Simt cum puterile îmi sunt expulzate, căzând la pământ. Printre ochii între deschiși îl zăresc pe Caelum și mă simt ridicată, ca mai apoi să fiu lăsată pe suprafața moale a patului. Deși mă așteptam să leșin, sunt perfect conștientă de ce se întâmplă în jurul meu, doar sunt secată în ultimul mod de toate puterile.

— Ramya, ești bine? mă întreabă panicată, Isra. Ce i-ai făcut? adaugă, pe un ton răstit către Caelum.

— Nu este vina lui, reușesc să spun printre buze.

— Chiar și așa, ieși din camera noastră! exclamă Iris.

Deci clar nu sunt în cele mai bune relații, așa cum nici eu n-ar trebui să fiu cu el. În mintea mea răsună un singur lucru, cine a putut să-mi intre în minte, știu că așa ceva este posibil doar la suflete pereche, iar eu nu am de gând să fiu cu cineva ce m-ar putea omorî sau pe care l-aș putea omorî în câteva secunde.