Încă stau la masă și îl privesc cum spală vasele. Acum observ că are o zgârietură pe spate.

- De unde ai zgârietura aia?

El se oprește din activitatea lui și se întoarce rezumându-se de chiuveta.

- De ce ești așa curioasă?

Păi ar c-am fi normal din moment ce tu ești nebunul care a încercat să mă omoare.
Dar prefer să fiu politicoasă. Deocamdată.

- Pentru că ești la mine în casă, speli vasele în care noi am mâncat, și te comporți de parcă suntem un cuplu. De ce?

- Păi nu suntem? Până și rânjetul lui e drăguț.

Răspunsul lui mă duce în eroare. Nu suntem, nu?

- Nu. Tu ești un ciudat nebun și psihopat, iar eu victimă. Eu îi vorbesc cu ură și el cu afecțiune. Sau poate ăsta e doar tonul meu.

Nu mai zice nimic. A amuțit acum, când am eu întrebări.

Se duce sus la etaj, și nu a mai coborât. L-am supărat?

Urc sus cu intenția de al găsi dar nu e. Serios, chiar nu mai este aici. A plecat. Știu asta deoarece geamul este deschis.

O scrisoare. E o scrisoare pe pat.

Vin în seara asta, a intervenit ceva. Să te pregătești.

Să mă pregătesc?

Pentru ce?

Nu am timp de prostiile lui. Mai ales de a le lui.

O chem pe Xenia ca să-i povestesc ce s-a întâmplat.

- Ați făcut dragoste? Se ridică de pe canapea și țipă de entuziasm.

- De ce ești așa fericită? Era să mă omoare! De data asta țip eu nervoasă.

- Nu fi proastă, Niah! Băiatul ăsta te place! Daca nu te-ar fi plăcut, nu te-ar fi lăsat în viață. E romantic!

- Pe dracu! Nu e nimic romantic la un criminal! Eu sun la poliție! Nu mai aștept nimic.

- Faci ce vrei și ce crezi, dar eu îți zic, e romantic.

Se ridică și pleacă. Mai bine că a plecat ea decât să o dau eu afară. Sunt nervoasă dar nu inteleg de ce.

Romantic. Ce prostie.

Știu ce vor bărbații. Vor doar sex, nimic mai mult, ei nu vor iubire, vor o jucărie.

Nu pic în capcana unui criminal.