Sunt în viața.

El nu mi-a luat viața. Da, adică a încercat dar totuși nu ma omorât de tot.

Asta este camera mea. Dormitorul meu. Casa mea...

Nu ma răpit? Nu mi-a făcut nimic?

Incerc să mă ridic dar nu reușesc. Am uitat de cuțitul primit în coaste drept cadou. Foarte frumos, nu pot zice nimic.

Încerc să mă ridic și într-un final reușesc, mă duc la baie pentru a mă uita în oglindă. Când întru în baie și privesc oglinda, îmi pică ochii. Sunt bandajată...

Mă uit de cinci minute în oglindă și nu îmi pot aminti când m-am bandajat. Sau m-a bandajat el?

Ies din baie cu moralul căzut la pământ. Vreau să uit întâmplările de seara trecută.

Cobor scările și mă îndrept spre bucătărie, dar nu ajung bine la capătul scărilor, că observ un bărbat în living-ul meu. Un bărbat. La mine în living?

Mă opresc, nu vreau să cobor mai departe scările. Nu cât timp este el acolo.

Ne holbăm unul la altul. Asta mă ajută să îi observ trăsăturile. Ochii albaștri și păr brunet închis, are un tatuaj pe brațul drept, știu asta deoarece este în bustul gol, are doar o pereche de pantaloni de trening și e desculț. Are mâinile în buzunare, dar și le scoate repede.

— Bună dimineața. Tonul lui e îndueșător și calm. Și cum zâmbește.
Mă simt ca o adolescentă, nu o femeie de 24 de ani.

Nu îi răspund, pur și simplu stau și mă holbez la el. E mai înalt decât mine, asta cu siguranță.

Se uită la bandajul meu. Acum observ ca sunt doar într-o pereche de pantaloni scurți și un sutien negru din dantelă.

Încerc să-mi acopăr sânii cu mâinile dar el începe a râde. Până și râsul lui e adorabil.

— Stai calmă. Nu trebuie să te rușinezi, eu sunt cel care te-a schimbat și te-a bandajat, apropo, îmi pare rău de cuțitul care l-am înfipt în tine. Dar era nevoie.

El a înfipt cuțitul în mine?
Deci el e nebunul de aseară, nebunul care a întrat prin efracție în casa mea, cel care aproape mi-a luat viața, cel care m-a făcut să-mi văd moartea în fața ochilor.

Vreau să fug. Fugi proasto! Fugi!

— Nu încerca să fugi drăguț-o, rana aia o să te împiedice. Și așa sunt mai rapid decât tine, te pot prinde și îți pot face ce vreau. Absolut ce vreau, iubito.

— O să sun la poliție. Singura replică bună la care m-am putut gândii, sunt mai proastă decât proștii.

— Sună, până ajunge poliția eu am timp să te fut până ce o să mă implori după mai mult, și o să te i-au, ca un fel de premiu.

— Ai grijă la limbaj! Cred că sunt roșie ca racul la față, ce poate scoate nebunul ăsta pe gură. Gura aia pe care vreau să o și gust...

Ce minte bolnavă am!