Zender

Stau de o oră în holul spitalului așteptând ca un doctor să vină și să-mi spună starea iubitei și copilului meu.

Între timp au venit și Devon cu Xenia. Amândoi în același timp. Ce coincidență.

Xenia stă pe un scaun cu o cafea în mână și se uită la ușa camerei unde au dus-o pe Niah, și Devon stă lângă ea încercând să o liniștească.

Când au scos-o din ambulanță era pătată cu sânge și inconștientă.
Nu m-au lăsat să intru în sala de operație. Știu doar ca un doctor mi-a zis să aștept că o să-mi zică el ce se întâmplă cu ea. Aștept de o oră la naiba!

Când sunt pregătit să ies și să vorbesc cu o asistentă, iese pe ușă un doctor cu o mască la gură.

Se apropie de noi, Xenia și Devon se ridică și se apropie de mine și doctor.

Își scoate masca și se uită iar peste niște fișe.

— Domnul Zender Toress?

— Da, eu sunt. Cum se simte?

Se uită la mine ca după la Xenia și Devon.
Și după iar la mine.

— Este bine, starea ei este stabilă doar ca e în continuare inconștientă. O să o mai ținem câteva zile până își revine, dar nu e sigur dacă va mai putea merge o perioadă. Dacă v-a face exerciții zilnice, poate, dar dacă nu, șansele sunt foarte mici.

Dau din cap afirmativ și îmi pun mâinile pe față.

— Și copilul?

Întreb înainte să plece.

— Fătul este bine, a supraviețuit, noroc că doamna purta centură.

Zâmbesc și îi mulțumesc doctorului.
El pleacă și după încă cinci minute, vine o asistentă să-mi spună că pot să mă duc să o văd.

Intru în micuța cameră albă și o văd. Întinsă pe un pat alb de spital, conectată la niște aparate și respirând din când în când. Mă apropii de ea și o privesc cum doarme, îmi trag un scaun lângă patul ei și îi pun mâna pe pântec. Îl mângâi ușor ca după să o apuc blând de mână.

Mă bucur că nu s-a întâmplat nimic mai rău. Problema cu mersul nu este o problemă, o să fac tot posibilul ca să-și revină definitiv.

O sărut pe buze, un sărut cald și tandru, ca după să ies din încăpere.

Ies pe hol și sunt întâmpinat de o Xenia care are mai multe întrebări decât am eu.

Devon o ia de braț și o îmbrățișează, ceea ce e ciudat că ei nu se știu, nu s-au întâlnit niciodată. Probabil.

Vorbesc cu Devon să o ducă pe Xenia în siguranță acasă.

Urc în mașină și pornesc până la cel mai apropiat parc. Cobor și mă așez pe o bancă.

Sunt obosit. Vreau liniște, Niah este în situația în care este și nu știu ce se va întâmpla în continuare.