Ziua incepuse senin, fara nori sau vant. Soarele stralucea la primele ore ale dimineti.

      La amiaza insa, soarele se ascunse jucaus dupa nori. Nori de furtuna. Statea sa ploua.

      Mattias, bulversat de cele petrecute cu Lavna, de discutia haotica ce o avusese cu ea, decise ca cel mai intelept este sa iasa pe aleea din spate. Sa se aseze langa tomberoanele de gunoi si sa vorbeasca cu pasarile.

     Si cică Lavna Libres era nebuna din poveste...

     Mattias lua o atitudine defensiva, nu ii putea permite Aishei sa ii vada nelinistea. Cand cioara i se aseza pe umar, barbatul o privi usor critic.

     — S a întâmplat ceva, domnule?

     — Femeia aceea... Libres, e din ce in ce mai ciudata.

     Dorea să adauge, sa continue si sa si spuna frustrarile care deveneau din ce in ce mai adanci. De unde stia Lavna ce a facut el? Cine e el? De ce a plecat? Ce era cu reactia sa dinainte sa plece? Stia ca Aisha stie, Aisha stie totul. Dar stia ca trebuie sa o convinga sa i spuna.

     Dar nu avea timp sa o convinga.

      Auzi un tipat speriat. O frana pusa brusc. O bubuitura, ca si cum ceva s ar fi lovit de asfalt. Apoi panica.

       Aisha zbura de pe umarul lui, se aseza pe pubele si isi privi imparatul critica.

      Mattias se incovoia, curios, se ridică. Iesi de pe aleea aterala direct pe strada principala.

      Privea trecerea de pietoni, impietrit, incercand sa asimileze situatia.

      Mattias stranse din dinti, se repezi la corpul inert de pe jos. O lua in brate, murdarindu si hainele de sange. Tinea corpul firav si mic al Lavnei in brate.

      Pana atunci nu realizase cat de slaba era, era de parca ar fi subnutrita. Asta, cu exceptia abdomenului, acesta iesea usor in relief.

     Mattias inghiti in sec, scapand lacrimi nestiind de ce. Poate pentru ca se atasase. Poate pentru ca a mai pierdut pe cineva. Poate pentru ca el era responsabil pentru inca o moarte.

      Si totusi, singurul lucru rational ce ii trecu prin minte, a fost cum isi va scoate petele de sange din blugi...

      Pentru ca atunci cand creierul sufera un soc, prima oara ia in calcul cea mai infima si nesemnificativa problema.

      Apoi vine durerea.

      O durere apasatoare. O durere ce te sfasie si te doare. O durere ce nu va trece cu inghetata si promisiuni in vant.

      Mattias feri firele de par rebele ce se prinse de chipul femeii. Fire rebere din parul ei saten. Fire rebere ce s au imbibat in sange. Lavna avea ochii deschisi, acel gri pateunzator de culoarea cerului il priveau. Priveau lumea, priveau cerul...

      Cerul ce incepu sa verse lacrimi. Stropi aprigi de ploaie cadeau cu repeziciune. Nu ar fi sters petele de sange, nu erau suficiente lacrimi sa le stearga. Insa erau sufiente ca sangele sa ramana acolo, cu o culoare aprinsa, sa se imprime in strada.

      Urmatoarele ore au fost un haos pentru Mattias, un amalgam ce nu il putea intelege. Insa ce stia sigur, era ca acum astepta in fata unei sali de operatie. A mintit asistentele ca sa poata astepta acolo. Le a spus ca e fratele ei. A motivat numele diferite cu o casatorie esuata. Asistentele au acceptat cu greu scuza, dar intr un final au acceptat.

     Inca i se deruleaza in cap, sangele de pe jos, sangele de el, sirenele ambulantei, discutia cu paramedici, cu asistentele, cu doctori...

     Era un haos.

     Mai presus de toate, asistentele l au informat ca tanara era insarcinata.

      — Sa fii a naibii, Aisha. Tu mi ai ales apartamentul din blocul cu ea...